duminică, 5 aprilie 2009

Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos, cheia anihilării terorismului internaţional


Acest mare conflict nu va putea fi aplanat, sau măcar limitat decât în duh creştin autentic. Numai în acest duh România poate şi este datoare să-şi ofere serviciile. Desigur, problema nu este deloc simplă din mai multe puncte de vedere. Întâi, pentru că părţile beligerante refuză parcă să vadă cauzele adevărate ale conflictului, care au deja o „tradiţie” de zeci de ani. Ce vor în fond „teroriştii” islamici? În esenţă, ca americanii să nu mai facă legea în ţările lor. Dar „americanii”? Să nu mai fie ţintă teroriştilor aşa cum s-a întâmplat de multe ori în ultimii ani, dar nici să piardă controlul în aceste ţări musulmane, cu deosebire în zona Orientului Mijlociu (se înţelege, controlul economic, politic, militar)… Am folosit mai sus ghilimelele pentru „terorişti” şi „americani”, întrucât nu prea se cunoaşte (sau puţini cunosc!) identitatea lor. Mai ales, nu se ştie cât de „americani” sunt cei care fac legile, atât în ţinuturile musulmane, cât în însăşi America…În consecinţă, actuala ripostă „americană” şi această „pedepsire” în care este târâtă, cu sau fără voie, nu urmăreşte de fapt alte interese ale aceloraşi americani, fără identitate precisă. Apoi, de cealaltă parte, segmentul fanatic şi fundamentalist al islamicilor, se pare că vrea să pună tot mai mult piciorul în teritorii creştine carenu le-au aparţinut niciodată, în care au fost primiţi cu bunăvoinţă cândva, aşa cum s-a întâmplat cu unele zone din fosta Iugoslavie, iar acum se declară proprietari şi ridică moschei fără să ţină seama de nimeni şi de nimic. De aceea, este foarte greu, dacă nu cumva imposibil să ne dăm seama cine sunt teroriştii şi cine sunt cei terorizaţi de fapt. Acestei nebuloase i se adaugă şi o sumedenie de diversiuni, propagate şi alimentate copios de mass-media (inclusiv cea românească), cârmuită din umbră de comandanţi care dispun de fonduri fabuloase, cu care, în opinia lor, pot cumpăra orice, oriunde.Căci este de-a dreptul grotesc, dar şi revoltător, să observi cum unele canale mass-media (atât radio-tv, cât şi ale presei scrise) se fac pur şi simplu că plouă în loc să spună lucrurilor pe nume, obiectiv, sine ira et studio, de teamă să nu fie acuzate, chipurile de xenofobism, antisemitism, etc. Mai degrabă, de fapt, de teamă să nu-şi piardă „mărinimoşii” finanţatori. (Apropo, de ce nu ar fi acuzate şi de „antiromânism”, în condiţiile în care prezintă, într-o proporţie excesivă, total nepedagogic, numai relele şi murdăriile din societatea românească?). Dar, cauza-cauzelor declanşării şi întreţinerii conflictelor, constă în faptul că, atât creştinii „americani”, cât şi „teroriştii” islamici, gândesc şi acţionează departe de duhul Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos. Evident, trebuie să fim realişti şi să înţelegem că nici unii, nici alţii nu vor lua în seamă degrabă mesajul iubirii evanghelice, al toleranţei, al bunei-convieţuiri ş. a. Asta nu înseamnă însă, că nu trebuie proclamat, nu trebuie propus spre analiză, mai ales marilor puteri, ai căror şefi se declară creştini şi depun jurământul pe Biblie. Cu deosebire, nu avem dreptul să nu sperăm că într-o bună zi, printr-o fericită trezire a conştiinţelor, părţile beligerante vor recepta, în sfârşit, mesajul evanghelic. Aceasta trebuie să fie, credem, „oferta” României, ca de altfel a tuturor ţărilor creştine.Nu culoare de zbor pentru bombardierele „americane”, sau promisiuni care în esenţă proclamă, la rândul său, pacea, facerea de bine, toleranţa, etc. E adevărat, nu la înălţimea Evangheliei, dar suficient cât adepţii lui să nu mai facă victime pentru a-şi cere şi apăra drepturile elementare.În sfârşit, pentru ambele tabere (inclusiv pentru susţinătorii lor), trebuie notate spre luarea aminte două afirmaţii, cu valoare veşnică şi universală ale Mântuitorului:1. „Cine scoate sabia, de sabie va pieri!” (Mt. 26:52);2. „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema!” (Mt. 5:9).
de Preot Gheorghe Calciu Dumitreasa
articol preluat din numarul 5/2009 al revistei ATITUDINI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu