"Aceasta este viata vesnica: Sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis." (Ioan 17.5)
Potrivit referatului biblic din cartea Facerii, omul a fost facut de Dumnezeu Cel personal si iubitor dupa chipul Lui si a fost chemat la viata vesnica, la asemanarea cu El, la unirea tot mai mare cu El prin vietuirea intr-o comuniune crescanda cu El. Iar asemanarea cu Dumnezeu prin virtute (de la om) si prin har (de la Dumnezeu) este proprie intregii fiinte omenesti, caci virtutea nu e caracteristica doar unei parti din fiinta omului, ci ea este rodul tuturor puterilor sufletesti si trupesti; de aceea intarirea in virtute inseamna o imbogatire a vietii, o pregustare (traire) a vietii vesnice dumnezeiesti. Dumnezeu este experiat, asadar, nu ca simplu obiect de cunoastere, ci ca Subiect de comuniune, ca Persoana iubitoare Care da viata spirituala celor ce-L iubesc pe El si fac voia Lui. Acceptarea sugestiei diavolului ca Dumnezeu nu le-a spus Adevarul i-a facut pe protoparinti sa accepte oferta duhului viclean ("Veti fi ca Dumnezeu!" - Facerea 5.5) si asa au cazut din Adevar, din comuniunea cu Dumnezeu Cel Viu, "Cel ce este" (Iesirea 5.14), intr-o iluzie, intr-o falsa realitate. Prin acest pacat al mandriei si al neascultarii de Dumnezeu, primii oameni (si prin ei tot neamul omenesc) au murit spiritual pierzand comuniunea cu izvorul vietii spirituale, amagiti de falsa perspective a propriei divinizari prin cunoastere autonoma (fara Revelatie divina).
Dupa ei, in istorie, oamenii s-au imbatat tot mai mult cu aceeasi iluzie, lucru ce i-a impins la repetarea si amplificarea acestui pacat originar. Oamenii au zeiflcat demonii, sau si-au facut dumnezei dupa chipul lor patimas sau au personificat fenomene naturale amestecand Adevarul Revelatiei dumnezeiesti cu basme diavolesti si cu plasmuiri ale patimilor, mergand pana la eliminarea Celui dintai. Cazuti intr-un mod de viata irational, pacatos, sub sugestiile si inspaimantarile demonilor inselatori si rai, oamenii s-au departat de Dumnezeu Cel Adevarat, s-au ratacit de la Adevar si si-au creat sisteme de idolatrie bazate nu pe Adevar, ci pe mincinoase fabulatii. Indepartandu-se de unitatea Adevarului si a sfinteniei, oamenii s-au dezbinat si s-au ratacit intr-o pluralitate babilonica de minciuni si de pacate. Asa au aparut multele conceptii religioase gresite despre Divinitate si lume, care mai simple, care mai complicate, care mai vechi, care mai noi, prin care demonii au incercat si incearca mereu sa-i desparta pe oameni de Dumnezeu Cel Viu si iubitor de oameni. Totusi, Dumnezeu a purtat mereu de grija oamenilor, avand in toate vremurile ca propovaduitori si vestitori, oameni drepti care, iubindu-L pe El, prin sfintirea vietii lor s-au facut receptivi Adevarului, harului si inspiratiei dumnezeiesti.
In curgerea timpului, oamenii si-au adunat experienta vietii in structuri socio-culturale, structuri in care era insamantata ca punct initial Revelatia divina din legea firii. Chiar daca oamenii primitivi au ajuns aproape total robiti pacatelor, incat "tot trupul se abatuse de la calea sa pe pamant" (Facerea 6.12), idei din Revelatia dumnezeiasca primara s-au pastrat totusi prin traditie orala. Separate geografic si cultural, comunitatile primitive au "colorat" apoi treptat Revelatia divina in nuantele specifice legate de viata lor comunitara cotidiana (agricola si cultica). Dar viata morala decazuta, supusa instinctelor si patimilor, ca si lipsa unui bagaj de cunostinte care sa poata explica anumite fenomene naturale, precum si interventia duhurilor rele asupra mintii oamenilor, toate acestea i-au facut pe oameni sa-si creeze "credinte si culturi" convenabile pacatelor, plasmuindu-si zei si idoli carora le-au atribuit si diferite merite in anumite faze si evenimente mai insemnate din viata universului si a lor insisi (mileniile VI-II in.Hr.).
Fiind tot mai putin exersata in cele conforme cu firea ei ratiunea umana s-a intunecat cu umbra mortii spirituale, pierzand legatura prin rugaciune cu Dumnezeu Cel personal si iubitor si ocupandu-se cu venerarea idolatrica a lumii sensibile a carei experienta era imediata. Duhurile rele ii dominau pe oameni impingandu-i la zeificarea si adorarea lor printr-o oarecare forma de cult idolatric legat de lumea materiala (inchinarea la foc, la fulger, la soare, la stele, etc.). Asa a aparut magia, definita ca stradanie a omului de a stapani si controla anumite forte ascunse si fenomene ale naturii considerate ca impersonale prin acte sau formule fixe, prestabilite, dotate cu puteri a caror eficacitate ar fi irezistibila; de fapt, ritualul magic era (in ascuns) o metoda de invocare a demonilor a caror interventie nu intarzia. Prin aceasta putem recunoaste in sistemele primitive de credinta forme de inchinare la demoni si de idolatrie materiala, forme care s-au strecurat si in conceptiile filozofiilor si superstitiilor pagane de mai tarziu, unele existand pana in ziua de astazi 1.
Totusi, au existat mereu oameni placuti lui Dumnezeu care si printr-o viata sfanta, si printr-o conceptie religioasa adevarata despre Dumnezeu, lume si om, au pastrat traditia teologica neintrerupta (de exemplu: Abel, Enoh, Noe, Melchisedec, Avraam si urmasii lui intru credinta). Acestia vorbeau cu Dumnezeu si vorbeau si oamenilor despre Dumnezeu Cel Viu si Adevarat, tinand poruncile Lui cu scumpatate, dragoste si dreptate. Bogatia experientei lor de comuniune cu Dumnezeu si de contemplare a Lui, ca Persoana iubitoare ce poarta de grija oamenilor si lumii, le umplea viata si gandirea de lumina dumnezeiasca, si de aceea intelepciunea lor era bazata pe cuvintele lui Dumnezeu catre ei, iar nu pe cateva cunostinte "produse" doar de om. Teologia contemplativa, deci, precede cunoaserea omeneasca intrucat Revelatia lui Dumnezeu prin si in lumea creata de El a facut si in omul creat "dupa chipul lui Dumnezeu" sa rasara ratiunea, cu setea sa ontologica dupa prototipul ei divin.
1. Sesizam cu regret si uimire in perioada contemporana un foarte intens proces de decadere religioasa si morala, proces care cultiva o mentalitate patimasa, egoista, dominata de placeri si ignoranta. In acest context, credinta decade usor spre superstitie si astfel isi fac aparitia formele eronate de evlavie (din nefericire mult raspandite si la noi) legate de felurite sisteme gnostice gresite.
Potrivit referatului biblic din cartea Facerii, omul a fost facut de Dumnezeu Cel personal si iubitor dupa chipul Lui si a fost chemat la viata vesnica, la asemanarea cu El, la unirea tot mai mare cu El prin vietuirea intr-o comuniune crescanda cu El. Iar asemanarea cu Dumnezeu prin virtute (de la om) si prin har (de la Dumnezeu) este proprie intregii fiinte omenesti, caci virtutea nu e caracteristica doar unei parti din fiinta omului, ci ea este rodul tuturor puterilor sufletesti si trupesti; de aceea intarirea in virtute inseamna o imbogatire a vietii, o pregustare (traire) a vietii vesnice dumnezeiesti. Dumnezeu este experiat, asadar, nu ca simplu obiect de cunoastere, ci ca Subiect de comuniune, ca Persoana iubitoare Care da viata spirituala celor ce-L iubesc pe El si fac voia Lui. Acceptarea sugestiei diavolului ca Dumnezeu nu le-a spus Adevarul i-a facut pe protoparinti sa accepte oferta duhului viclean ("Veti fi ca Dumnezeu!" - Facerea 5.5) si asa au cazut din Adevar, din comuniunea cu Dumnezeu Cel Viu, "Cel ce este" (Iesirea 5.14), intr-o iluzie, intr-o falsa realitate. Prin acest pacat al mandriei si al neascultarii de Dumnezeu, primii oameni (si prin ei tot neamul omenesc) au murit spiritual pierzand comuniunea cu izvorul vietii spirituale, amagiti de falsa perspective a propriei divinizari prin cunoastere autonoma (fara Revelatie divina).
Dupa ei, in istorie, oamenii s-au imbatat tot mai mult cu aceeasi iluzie, lucru ce i-a impins la repetarea si amplificarea acestui pacat originar. Oamenii au zeiflcat demonii, sau si-au facut dumnezei dupa chipul lor patimas sau au personificat fenomene naturale amestecand Adevarul Revelatiei dumnezeiesti cu basme diavolesti si cu plasmuiri ale patimilor, mergand pana la eliminarea Celui dintai. Cazuti intr-un mod de viata irational, pacatos, sub sugestiile si inspaimantarile demonilor inselatori si rai, oamenii s-au departat de Dumnezeu Cel Adevarat, s-au ratacit de la Adevar si si-au creat sisteme de idolatrie bazate nu pe Adevar, ci pe mincinoase fabulatii. Indepartandu-se de unitatea Adevarului si a sfinteniei, oamenii s-au dezbinat si s-au ratacit intr-o pluralitate babilonica de minciuni si de pacate. Asa au aparut multele conceptii religioase gresite despre Divinitate si lume, care mai simple, care mai complicate, care mai vechi, care mai noi, prin care demonii au incercat si incearca mereu sa-i desparta pe oameni de Dumnezeu Cel Viu si iubitor de oameni. Totusi, Dumnezeu a purtat mereu de grija oamenilor, avand in toate vremurile ca propovaduitori si vestitori, oameni drepti care, iubindu-L pe El, prin sfintirea vietii lor s-au facut receptivi Adevarului, harului si inspiratiei dumnezeiesti.
In curgerea timpului, oamenii si-au adunat experienta vietii in structuri socio-culturale, structuri in care era insamantata ca punct initial Revelatia divina din legea firii. Chiar daca oamenii primitivi au ajuns aproape total robiti pacatelor, incat "tot trupul se abatuse de la calea sa pe pamant" (Facerea 6.12), idei din Revelatia dumnezeiasca primara s-au pastrat totusi prin traditie orala. Separate geografic si cultural, comunitatile primitive au "colorat" apoi treptat Revelatia divina in nuantele specifice legate de viata lor comunitara cotidiana (agricola si cultica). Dar viata morala decazuta, supusa instinctelor si patimilor, ca si lipsa unui bagaj de cunostinte care sa poata explica anumite fenomene naturale, precum si interventia duhurilor rele asupra mintii oamenilor, toate acestea i-au facut pe oameni sa-si creeze "credinte si culturi" convenabile pacatelor, plasmuindu-si zei si idoli carora le-au atribuit si diferite merite in anumite faze si evenimente mai insemnate din viata universului si a lor insisi (mileniile VI-II in.Hr.).
Fiind tot mai putin exersata in cele conforme cu firea ei ratiunea umana s-a intunecat cu umbra mortii spirituale, pierzand legatura prin rugaciune cu Dumnezeu Cel personal si iubitor si ocupandu-se cu venerarea idolatrica a lumii sensibile a carei experienta era imediata. Duhurile rele ii dominau pe oameni impingandu-i la zeificarea si adorarea lor printr-o oarecare forma de cult idolatric legat de lumea materiala (inchinarea la foc, la fulger, la soare, la stele, etc.). Asa a aparut magia, definita ca stradanie a omului de a stapani si controla anumite forte ascunse si fenomene ale naturii considerate ca impersonale prin acte sau formule fixe, prestabilite, dotate cu puteri a caror eficacitate ar fi irezistibila; de fapt, ritualul magic era (in ascuns) o metoda de invocare a demonilor a caror interventie nu intarzia. Prin aceasta putem recunoaste in sistemele primitive de credinta forme de inchinare la demoni si de idolatrie materiala, forme care s-au strecurat si in conceptiile filozofiilor si superstitiilor pagane de mai tarziu, unele existand pana in ziua de astazi 1.
Totusi, au existat mereu oameni placuti lui Dumnezeu care si printr-o viata sfanta, si printr-o conceptie religioasa adevarata despre Dumnezeu, lume si om, au pastrat traditia teologica neintrerupta (de exemplu: Abel, Enoh, Noe, Melchisedec, Avraam si urmasii lui intru credinta). Acestia vorbeau cu Dumnezeu si vorbeau si oamenilor despre Dumnezeu Cel Viu si Adevarat, tinand poruncile Lui cu scumpatate, dragoste si dreptate. Bogatia experientei lor de comuniune cu Dumnezeu si de contemplare a Lui, ca Persoana iubitoare ce poarta de grija oamenilor si lumii, le umplea viata si gandirea de lumina dumnezeiasca, si de aceea intelepciunea lor era bazata pe cuvintele lui Dumnezeu catre ei, iar nu pe cateva cunostinte "produse" doar de om. Teologia contemplativa, deci, precede cunoaserea omeneasca intrucat Revelatia lui Dumnezeu prin si in lumea creata de El a facut si in omul creat "dupa chipul lui Dumnezeu" sa rasara ratiunea, cu setea sa ontologica dupa prototipul ei divin.
1. Sesizam cu regret si uimire in perioada contemporana un foarte intens proces de decadere religioasa si morala, proces care cultiva o mentalitate patimasa, egoista, dominata de placeri si ignoranta. In acest context, credinta decade usor spre superstitie si astfel isi fac aparitia formele eronate de evlavie (din nefericire mult raspandite si la noi) legate de felurite sisteme gnostice gresite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu