Cum poate fi împiedicată vaccinarea în masă în România? Să luăm exemplu de la CNIV ?

- în SUA, Centrul de supraveghere se opune vaccinarii scolarilor. Cum? Guvernul SUA intentioneaza ca in momentul redeschiderii scolilor, in septembrie, sa vaccineze toti elevii dar Centrul National de Informare asupra Vaccinurilor (CNIV) a cerut administratiei Obama si tuturor guvernatorilor de stat sa aduca dovezi ca aceasta este “necesar si fara riscuri de sanatate” cerind “controlul strict al vaccinului, inregistrarea, monitorizarea, raportarea si asigurarea de compensatii in cazul tulburarilor produse de vaccinare”, deoarece “vaccinurile vor fi testate pentru numai cateva saptamini pe citeva sute de voluntari: copii si adulti inainte de a fi administrate tuturor scolarilor, in toamna!”. Ceea ce este mai mult decât riscant! CNIV se intreaba daca statele sunt pregatite sa se supuna reglementarilor de securitate ale vaccinurilor din 1986, cuprinse in Actul National despre Leziunile rezultate din Vaccinarea Infantila, care include:
• Sa se dea parintilor informatii scrise despre beneficiile si riscurile vaccinului inaintea vaccinarii copilului
• Inregistrarea vaccinurilor administrate copilului inclusiv numele producatorului si numarul lotului
• Inregistrarea vaccinurilor administrate in cartea de sanatate a copilului
• Inregistrarea problemelor de sanatate seriose aparute ca rezultat al vaccinarii in cartea de sanatate a copilului si inaintarea imediata a unui raport Sistemului de Raportare a Reactiilor Adverse ale Vaccinarilor.
CNIV ar vrea sa stie daca statul va acorda compensatii finaciare pentru eventuala lezare a copiilor prin vaccinare impotriva gripei porcine si daca parintilor li se vor da “informatii complete si reale despre riscurile vacinarii impotriva virusului gripei porcine” si daca vor avea dreptul sa zica “nu” vaccinarii.Co-fondatorul si presedintele CNIV Barbara Loe Fisher a spus : Parintii si legislatorii ar trebui sa se intrebe:
• De ce sunt copiii cei care trebuie sa primeasca cei dintii un vaccin experimental?
• Sunt scolile echipate ca sa inregistreze consensul informat al parintilor inainte de vaccinare, sa tina evidenta vaccinarilor si sa excepteze de la vaccinare copii care din motive de sanatate ar fi supusi unor riscuri majore in cazul vaccinarii?
• Vor sti cei care administreaza vaccinul sa monitorizeze copii, sa inregistreze imediat, sa raporteze si sa trateze orice problema de sanatate seriosa aparuta in urma vaccinarii?
• Va avea statul resurse financiare pentru a acorda compensatii copiilor lezati?
(“Swine flu vaccine should not be given to children in schools”, Barbara Loe Fisher, National Vaccine Information Center, 22 July 2009)
(http://www.nvic.org/NVIC-Vaccine-News/July-2009/Swine-Flu-Vaccine-Should-Not-Be-Given-to-Children.aspx)

ANTIHRISTICA ( Semnul venirii lui antihrist si SFARSITUL LUMII )

“ANTIHRISTICA este opera unui mare teolog ortodox , care , din smerenie , a dorit sa ramana necunoscut . Manuscrisul , tradus din limba rusa , a fost descoperit de Parintele Ieroschimonah Paisie Lambru din Sfantul Munte Athos , care , impresionat de continut , s-a hotarat sa-l tipareasca . Succesul de care s-a bucurat cartea in randul cititorilor a impus mai multe editii .” ( Arhimandritul Veniamin Micle )

Despre vamile vazduhului ( dupa moarte ) de Seraphim Rose

fragment din "Sufletul dupa moarte" de Seraphim Rose
Reactia tipica a unui om "luminat" al timpurilor moderne dupa ce intalneste personal realitatea vamilor, in cursul unei "morti clinice" (cu o durata de 36 de ore) poate fi urmarita intr-una dintre cartile deja amintite mai sus: "Unbelievable for Many but Actually a True Occurrence". "Prinzandu-ma de brate, ingerii m-au dus de-a dreptul prin zidul salonului in strada. Incepuse sa se intunece, ningea linistit, cu fulgi mari. Vedeam lucrurile astea, in schimb frigul sau macar o diferenta de temperatura intre interiorul camerei si exterior n-am simtit. Evident, aceste fenomene isi pierdusera semnificatia pentru corpul meu modificat. Incepuram sa ne inaltam cu repeziciune. Pe masura ce urcam, spatiul care se desfasura inaintea ochilor nostri devenea din ce in ce mai larg, astfel ca in final ajunsese la proportii atat de coplesitoare, incat m-a cuprins teama cand am realizat cat de nesemnificativ eram eu insumi in raport cu acest tinut infinit ...
Notiunea timpului era cu totul absenta din mintea mea, in acel moment, asa ca nu stiu cat anume ne-am deplasat in sus cand, dintr-o data, a inceput sa se auda, indistinct la inceput, un zgomot, dupa care, tasnind de undeva cu tipete si rasete salbatice, un stol de tot soiul de fiinte hidoase incepu sa se apropie cu viteza de noi.
Spirite rele! - am realizat si apreciat dintr-o data, cu iuteala uluitoare, starnita cu siguranta de groaza care cuprinsese, o groaza cu totul deosebita si necunoscuta pana atunci. Spirite rele! O, cu cata ironie, cu cata convingere n-as mai fi ras doar cu cateva zile inainte de asa ceva. Chiar cu cateva ore inainte, daca cineva mi-ar fi spus, nu ca el ar fi vazut cu ochii lui spirite rele, ci si numai ca crede in existenta lor ca in existenta a ceva cum nu se poate mai real, ar fi starnit in mine aceeasi reactie de ras copios! Asa cum se cuvenea pentru un om "bine educat" de la sfarsitul secolului al XIX-lea, eu intelegeam aceste lucruri ca desemnand inclinatii maladive, patimi ale fiintei umane si, din aceasta pricina, sintagma in sine nu avea pentru mine semnificatia unui nume, ci a unui termen care defineste un concept abstract. Si dintr-o data, acest "concept abstract" uni aparea in fata ochilor intr-o personificare vie !...
Dupa ce ne-au inconjurat din toate partile, printre chiote si zgomote nerusinate, spiritele rele cerura sa le fiu dat lor; incercau sa ma apuce cumva si sa ma smulga dintre ingeri, dar era evident ca nu indrazneau sa faca asta. Din mijlocul vacarmului zbieratelor, de neimaginat si tot atat de repugnant auzului, ca si infatisarea lor vazului, mai reuseam sa prind din cand in cand cuvinte si chiar fraze intregi. "Al nostru este: s-a lepadat de Dumnezeu" - strigara dintr-o data, aproape la unison, si se napustira asupra noastra cu atata inversunare incat pentru moment am simtit ca-mi ingheata sirul gandurilor in minte, de frica. "Asta-i o minciuna! Nu-i adevarat!" - as fi vrut sa strig, revenindu-mi in fire; dar o amintire impovaratoare imi lega limba. Intr-un mod cu totul necunoscut mie imi reveni in minte, dintr-o data, o secventa atat de lipsita de importanta din viata mea si atat de indepartata in timp, din vremea tineretii, incat nu credeam ca eu sa fi fost vreodata in stare a mi-o mai aminti".
Aici, autorul rememoreaza un incident din anii studentiei: candva, intr-o discutie filosofica dintre cele mai obisnuite printre studenti, unul dintre colegii sai exprimase aceasta opinie: "De ce trebuie sa cred? Nu este oare la fel de posibil ca Dumnezeu sa nu existe?". La care autorul raspunse: "Se poate". Acum, confruntat cu demonii acuzatori, autorul revine:
"Aceasta propozitie fusese in cel mai deplin sens al cuvantului o "vorba goala"ť: cuvintele lipsite de sens ale colegului meu nu putusera starni in mine nici cea mai mica indoiala cu privire la existenta lui Dumnezeu. Nici macar nu ascultasem prea atent ce spunea, de altfel, iar acum realizam ca acea vorba goala pe care o aruncasem atunci nu disparuse nicidecum fara urma. Am fost deci nevoit sa ma justific, sa ma apar de acuzatia care mi se aducea, in asa masura incat Noul Testament s-a verificat in practica: intr-adevar, avem de dat socoteala pentru orice cuvant desert, daca nu prin voia lui Dumnezeu, care cunoaste tainele inimii omenesti, atunci prin furia vrajmasilor mantuirii.
Aceasta acuzatie era, evident, cel mai puternic argument adus de spiritele rele spre pierzarea mea, iar ele pareau sa prinda puteri noi de aici, judecand dupa indrazneala atacurilor si dupa faptul ca acum se roteau deasupra noastra cu mugete de furie, impiedicandu-ne sa inaintam.
Mi-am amintit o rugaciune si am inceput sa ma rog chemandu-i in ajutor pe toti oamenii sfinti ale caror nume mi le aminteam sau imi veneau in minte. Dar asta nu i-a speriat pe vrajmasii mei. Ca un jalnic ignorant, crestin doar cu numele poate ca pentru prima oara in viata mea de-abia atunci mi-am adus aminte de cea care este numita Mijlocitoarea crestinilor.
Si sigur ca rugaciunea mea catre ea a fost intensa, sigur ca sufletul meu era plin de invataturi gresite, caci cu greu mi-am putut aminti si i-am putut rosti numele, dar la un moment dat aparu totusi deasupra noastra ceva ca un fel de ceata alba care, curand, acoperi in intregime gloata de spirite rele. Le ascunse din fata ochilor mei, inainte de-a apuca sa se retraga de la sine. Mugetele si chicotele lor se mai auzira inca o vreme dar, din scaderea gradata a intensitatii zgomotului, pana la stingerea lui completa, mi-am putut da seama ca teribilii vanatori erau treptat lasati in urma".

Despre atmosfera din Rai si atmosfera din iad

Omul care poarta in sine Imparatia lui Dumnezeu raspandeste in jur ganduri sfinte, ganduri dumnezeiesti. Imparatia lui Dumnezeu faureste in noi atmosfera Imparatiei cerurilor, spre deosebire de atmosfera de iad a cugetului, pe care o raspandeste in jur omul ce poarta in inima sa iadul. Rolul crestinilor in lume este sa curateasca atmosfera in lume si sa largeasca Imparatia lui Dumnezeu.
Lumea trebuie cucerita prin pastrarea atmosferei ceresti in noi, caci de vom pierde Imparatia lui Dumnezeu din launtrul nostru nu ne vom mantui nici noi si nici semenii nostri. Cel ce poarta in launtrul sau Imparatia lui Dumnezeu, acela o va impartasi in chip nevazut si celorlalti. Oamenii vor fi atrasi de pacea si caldura noastra, vor dori sa fie impreuna cu noi si, treptat, atmosfera cerurilor va pune stapanire si pe ei, ii va birui. Nici macar nu este nevoie sa vorbim oamenilor despre asta - cerul va izvora din noi si in tacere, sau vorbim despre cele ami obisnuite lucruri - acesta straluceste din noi chiar si fara ca noi sa ne dam seama.
In cel lipsit de ascultare nu se va salaslui Imparatia lui Dumnezeu, caci acesta va voi intotdeauna sa se faca voia lui si nu voia lui Dumnezeu. In Imparatia cerurilor nu sunt cu putinta imparatii in Imparatie. Asta au vrut duhurile cazute si de aceea au cazut de la Domnul, Imparatul Slavei.
Sufletul care a cazut un cercul valmasagului gandurilor, in atmosfera iadului, sau care doar s-a atins de ea, incearca chinuri dracesti. De pilda, citim ziarele sau ne plimbam pe strazi si apoi, dintr-odata, simtim ca s-a tulburat ceva in launtru, in sufletul nostru, simtim un gol, o mahnire. Aceasta se intampla din pricina ca, citind diferite lucruri, am pierdut concentrarea, mintea unita, ne-am imprastiat, si atmosfera iadului "se pogoara" asupra noastra.

SCRIS DE STARETUL TADEI

Despre Facerea OMULUI

"Aceasta este viata vesnica: Sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis." (Ioan 17.5)
Potrivit referatului biblic din cartea Facerii, omul a fost facut de Dumnezeu Cel personal si iubitor dupa chipul Lui si a fost chemat la viata vesnica, la asemanarea cu El, la unirea tot mai mare cu El prin vietuirea intr-o comuniune crescanda cu El. Iar asemanarea cu Dumnezeu prin virtute (de la om) si prin har (de la Dumnezeu) este proprie intregii fiinte omenesti, caci virtutea nu e caracteristica doar unei parti din fiinta omului, ci ea este rodul tuturor puterilor sufletesti si trupesti; de aceea intarirea in virtute inseamna o imbogatire a vietii, o pregustare (traire) a vietii vesnice dumnezeiesti. Dumnezeu este experiat, asadar, nu ca simplu obiect de cunoastere, ci ca Subiect de comuniune, ca Persoana iubitoare Care da viata spirituala celor ce-L iubesc pe El si fac voia Lui. Acceptarea sugestiei diavolului ca Dumnezeu nu le-a spus Adevarul i-a facut pe protoparinti sa accepte oferta duhului viclean ("Veti fi ca Dumnezeu!" - Facerea 5.5) si asa au cazut din Adevar, din comuniunea cu Dumnezeu Cel Viu, "Cel ce este" (Iesirea 5.14), intr-o iluzie, intr-o falsa realitate. Prin acest pacat al mandriei si al neascultarii de Dumnezeu, primii oameni (si prin ei tot neamul omenesc) au murit spiritual pierzand comuniunea cu izvorul vietii spirituale, amagiti de falsa perspective a propriei divinizari prin cunoastere autonoma (fara Revelatie divina).
Dupa ei, in istorie, oamenii s-au imbatat tot mai mult cu aceeasi iluzie, lucru ce i-a impins la repetarea si amplificarea acestui pacat originar. Oamenii au zeiflcat demonii, sau si-au facut dumnezei dupa chipul lor patimas sau au personificat fenomene naturale amestecand Adevarul Revelatiei dumnezeiesti cu basme diavolesti si cu plasmuiri ale patimilor, mergand pana la eliminarea Celui dintai. Cazuti intr-un mod de viata irational, pacatos, sub sugestiile si inspaimantarile demonilor inselatori si rai, oamenii s-au departat de Dumnezeu Cel Adevarat, s-au ratacit de la Adevar si si-au creat sisteme de idolatrie bazate nu pe Adevar, ci pe mincinoase fabulatii. Indepartandu-se de unitatea Adevarului si a sfinteniei, oamenii s-au dezbinat si s-au ratacit intr-o pluralitate babilonica de minciuni si de pacate. Asa au aparut multele conceptii religioase gresite despre Divinitate si lume, care mai simple, care mai complicate, care mai vechi, care mai noi, prin care demonii au incercat si incearca mereu sa-i desparta pe oameni de Dumnezeu Cel Viu si iubitor de oameni. Totusi, Dumnezeu a purtat mereu de grija oamenilor, avand in toate vremurile ca propovaduitori si vestitori, oameni drepti care, iubindu-L pe El, prin sfintirea vietii lor s-au facut receptivi Adevarului, harului si inspiratiei dumnezeiesti.
In curgerea timpului, oamenii si-au adunat experienta vietii in structuri socio-culturale, structuri in care era insamantata ca punct initial Revelatia divina din legea firii. Chiar daca oamenii primitivi au ajuns aproape total robiti pacatelor, incat "tot trupul se abatuse de la calea sa pe pamant" (Facerea 6.12), idei din Revelatia dumnezeiasca primara s-au pastrat totusi prin traditie orala. Separate geografic si cultural, comunitatile primitive au "colorat" apoi treptat Revelatia divina in nuantele specifice legate de viata lor comunitara cotidiana (agricola si cultica). Dar viata morala decazuta, supusa instinctelor si patimilor, ca si lipsa unui bagaj de cunostinte care sa poata explica anumite fenomene naturale, precum si interventia duhurilor rele asupra mintii oamenilor, toate acestea i-au facut pe oameni sa-si creeze "credinte si culturi" convenabile pacatelor, plasmuindu-si zei si idoli carora le-au atribuit si diferite merite in anumite faze si evenimente mai insemnate din viata universului si a lor insisi (mileniile VI-II in.Hr.).
Fiind tot mai putin exersata in cele conforme cu firea ei ratiunea umana s-a intunecat cu umbra mortii spirituale, pierzand legatura prin rugaciune cu Dumnezeu Cel personal si iubitor si ocupandu-se cu venerarea idolatrica a lumii sensibile a carei experienta era imediata. Duhurile rele ii dominau pe oameni impingandu-i la zeificarea si adorarea lor printr-o oarecare forma de cult idolatric legat de lumea materiala (inchinarea la foc, la fulger, la soare, la stele, etc.). Asa a aparut magia, definita ca stradanie a omului de a stapani si controla anumite forte ascunse si fenomene ale naturii considerate ca impersonale prin acte sau formule fixe, prestabilite, dotate cu puteri a caror eficacitate ar fi irezistibila; de fapt, ritualul magic era (in ascuns) o metoda de invocare a demonilor a caror interventie nu intarzia. Prin aceasta putem recunoaste in sistemele primitive de credinta forme de inchinare la demoni si de idolatrie materiala, forme care s-au strecurat si in conceptiile filozofiilor si superstitiilor pagane de mai tarziu, unele existand pana in ziua de astazi 1.
Totusi, au existat mereu oameni placuti lui Dumnezeu care si printr-o viata sfanta, si printr-o conceptie religioasa adevarata despre Dumnezeu, lume si om, au pastrat traditia teologica neintrerupta (de exemplu: Abel, Enoh, Noe, Melchisedec, Avraam si urmasii lui intru credinta). Acestia vorbeau cu Dumnezeu si vorbeau si oamenilor despre Dumnezeu Cel Viu si Adevarat, tinand poruncile Lui cu scumpatate, dragoste si dreptate. Bogatia experientei lor de comuniune cu Dumnezeu si de contemplare a Lui, ca Persoana iubitoare ce poarta de grija oamenilor si lumii, le umplea viata si gandirea de lumina dumnezeiasca, si de aceea intelepciunea lor era bazata pe cuvintele lui Dumnezeu catre ei, iar nu pe cateva cunostinte "produse" doar de om. Teologia contemplativa, deci, precede cunoaserea omeneasca intrucat Revelatia lui Dumnezeu prin si in lumea creata de El a facut si in omul creat "dupa chipul lui Dumnezeu" sa rasara ratiunea, cu setea sa ontologica dupa prototipul ei divin.
1. Sesizam cu regret si uimire in perioada contemporana un foarte intens proces de decadere religioasa si morala, proces care cultiva o mentalitate patimasa, egoista, dominata de placeri si ignoranta. In acest context, credinta decade usor spre superstitie si astfel isi fac aparitia formele eronate de evlavie (din nefericire mult raspandite si la noi) legate de felurite sisteme gnostice gresite.

Despre ingeri si lumea lor nevazuta

Despre ingeri

Caracterul unitar al lumii il arata, in primul rand, originea fapturilor, toate fiind aduse la existenta, din nimic, de catre Dumnezeu.

Lumea, ca un ansamblu unitar si armonios al intregii creatii, consta din doua parti : lumea materiala si lumea spirituala.

Lumea ingerilor, creata de Dumnezeu, este exprimata prin cuvantul cer, din Scriptura : "La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul" (Fac, 1, 1).

Originea ingerilor

Ca si intreaga creatie, ingerii sunt creati de Dumnezeu, din nimic, nu din ceva preexistent si nici din fiinta lui Dumnezeu.

Invatatura Bisericii despre ingeri are la baza datele Sfintei Scrip­turi. Chiar daca referatul biblic despre creatie nu vorbeste in mod precis, determinat, despre crearea ingerilor, acest adevar este exprimat prin cuvintele : "La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul" (Fac, 1, 1). Cerul inseamna lumea spirituala a puterilor ceresti, a ingerilor, iar pamantul, lumea materiala.

Nu se aminteste, in mod expres, in referatul creatiei, crearea ingerilor, din cauza ca evreii erau inclinati spre idololatrie. Pentru originea ingerilor putem lua in considerare urmatoarele versete: "Numai Tu esti Domn si numai Tu ai facut cerurile, cerurile ce­rurilor si toata ostirea lor, pamantul si toate cele de pe el..." (Num., 9, 6) ; "Pentru ca in Acesta (Fiul) au fost facute toate, cele din ceruri si cele de pe pamant, cele vazute si cele nevazute, fie Tronuri, fie Domnii, fie Capetenii, fie Stapaniri. Toate s-au facut prin El si pentru El" (Col. 1,16).

Ostirea cereasca sau cele nevazute sunt lumea spirituala, iar Tronuri, Domnii etc. sunt cete ingeresti (I Petru, 3, 22 ; Efes., 1, 20-21).

Adevarul ca ingerii sunt creati de Dumnezeu si formeaza lumea du­hurilor netrupesti este exprimat de Biserica in Simbolul niceo-constantinopolitan, dupa care Dumnezeu este Creatorul "tuturor celor vazute si nevazute" (art. 1).

Despre timpul crearii ingerilor, Sfanta Scriptura nu ne spune nimic precis. Putem afirma ca in momentul caderii omului, nu numai ca existau duhu­rile, dar unele dintre ele nu mai erau in starea de la inceput, deci ca­zusera, ingerii existau si in ziua a patra, caci atunci cand s-au facut stelele, ei laudau pe Dumnezeu (Iov, 38, 7).

Existenta ingerilor

Ca fiinte spirituale netrupesti, ingerii sunt in afara conditiilor si experientelor obisnuite prin care noi cunoastem existenta fiintelor si lu­crurilor.

In vechime, existenta ingerilor a fost tagaduita de saduchei (Fapte, 23, 8), iar in decursul timpului de catre socinienii si teologii protestanti rationalisti care socotesc ca ingerii sunt fiinte fictive sau personificari ale insusirilor dumnezeiesti si ca Mantuitorul Iisus Hristos si apostolii, vorbind despre ingeri, s-au acomodat credintelor iudeilor pe care aces­tia le-ar fi imprumutat de la pagani si in special de la babilonieni, pe cand se aflau in robie.

Existenta ingerilor este afirmata, insa, in mod clar, si in multe lo­curi din Sfanta Scriptura, de la prima ei carte pana la ultima. Astfel, dupa scoaterea din rai a primilor oameni, ingerii pazeau drumul spre pomul vietii (Fac, 3, 24), un inger a oprit pe Avraam de a jertfi pe fiul sau Isaac (Fac, 22, 11) ; Iacob vede in vis, la Betel, ingeri ai lui Dumnezeu suindu-se si coborand pe o scara intre cer si pamant (Fac, 28, 12-13) ; ingerul Domnului se arata lui Balaam (Num., 22, 22 urm.).

Ingerii se inchina lui Dumnezeu (Deut., 32, 43). In toate aceste locuri, ingerii apar ca fiinte personale, deosebite de Dumnezeu si de oameni. Ingerii sunt superiori omului (Ps. 8, 6), dar au si ei anumite lipsuri si sunt marginiti (Iov, 4, 17-18).

In fata acestor dovezi, cuprinse cele mai multe in carti anterioare captivitatii babilonice, afirmatia ca iudeii au imprumutat credinta in in­geri de la paganii cu care au venit in contact si indeosebi de la babilo­nieni este cu totul neintemeiata. Dupa conceptiile religioase necrestine, panteista sau dualista, spiritele sau demonii sunt numai emanatii din divinitate, iar dupa invatatura Sfintei Scripturi, ingerii sunt creaturi ale lui Dumnezeu.

Incepand cu Evangheliile, toate cartile Noului Testament relateaza des­pre multe aparitii de ingeri ca despre fapte istorice. Ingerul Gavriil anunta preotului Zaharia nasterea sfantului Ioan Botezatorul, (Luca, 1, 11-13) ; acelasi inger vesteste Sfintei Fecioare Maria nasterea ca om a Fiului lui Dumnezeu (Luca, 1, 28-32) ; un inger ii descopera lui Iosif intruparea cea mai presus de fire a Fiului lui Dumnezeu si despre alte evenimente in lega­tura cu dumnezeiescul Prunc (Matei, 1, 20 ; 2, 13, 19) ; un inger se arata pastorilor de langa Betleem si corurile canta slava lui Dumnezeu la nas­terea Mantuitorului (Luca, 2, 9-13).

Ingerii slujesc lui Iisus dupa is­pita din pustie (Matei, 4, 11) si tot un inger Il intareste in gradina din Ghetsimani (Luca, 22, 43). Ingerii vestesc femeilor mironosite invierea lui Hristos (Matei, 28, 2-8 ; Marcu, 16, 5-8 ; Luca, 24, 4-8 ; Ioan, 20, 12) ; un inger se arata apostolilor la inaltare si le anunta a doua venire intru marire a Mantuitorului (Fapte, 1, 10, 11).

Explicand parabola neghinei, Mantuitorul pune pe ingeri pe acelasi plan al realitatii cu Fiul Omului, cu lumea, cu fiii imparatiei etc. (Matei, 13, 37-39). Adica, ingerii sunt fiinte tot asa de reale ca si celelalte fiinte si lucruri din textul parabolei. Ingerii vad neincetat fata Parin­telui ceresc si mijlocesc pentru oameni (Matei, 18, 10). Ei nu se con­funda nici cu Dumnezeu, nici cu oamenii, si nu cunosc toate pe care le cunoaste Dumnezeu (Marcu, 13, 32) ; ei vor insoti pe Mantuitorul la a doua venire (Matei, 25, 31 ; Luca, 9, 26)

Natura ingerilor

Dupa natura lor, ingerii sunt duhuri curate, adica imateriale si ne­corporale, mult inferioare lui Dumnezeu, superioare omului, dar mar­ginite si nemuritoare; Sfanta Scriptura ii numeste duhuri: "Nu sunt oare toti (ingerii) duhuri slujitoare...?" (Evr., 1, 14). Fiind duhuri netrupesti, la ingeri nu se poate vorbi de sex ; (Fac, 6, 2), deci ei nu se casato­resc, nu se inmultesc (Matei, 22, 30) si nici nu pot sa moara (Luca, 20, 35-36).

Ingerii au "o fire rationala, spirituala, libera si schimbatoare in felul de a gandi sau de a voi, caci tot ceea ce este creat este schimbator. Numai ceea ce este necreat este neschimbator. Tot ceea ce este rational este si liber. Asadar, pentru ca ingerul are o fire rationala si spirituala este liber f iar pentru ca este creat si schimbator, are facultatea de a ramine si a progresa in bine sau de a se indrepta spre rau" (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, II, 3 ; trad. rom., p. 80-81). Dar, odata cazuti, nu se mai pot pocai si indrepta. Numai omul are parte de pocainta din pricina slabiciunii trupului.

"Ingerii sunt - cum afirma sfantul Ioan Damaschin - lumini spirituale secundare, care isi au luminarea din lumina primara fara de inceput. Nu au nevoie de limba si de auz, ci isi transmit unii altora propriile lor ganduri si hotarari fara sa rosteasca un cuvant." (Ibidem).

Fiind fiinte spirituale netrupesti, ingerii sunt nevazuti (Col. 1, 16). Totusi, dupa voia lui Dumnezeu si pentru indeplinirea slujbei lor, in­gerii pot sa ia forma omeneasca, de barbat sau tanar (II Regi, 6, 17 ; Fac, 32, 25), pot sa vorbeasca omeneste si sa manance, apar imbracati si uneori purtind aripi (Fac, 32, 25 ; Luca, 24, 4 ; Matei, 28, 3 ? Apoc, 14, 6 ; Isaia, 6, 2).

Desi sunt fiinte spirituale netrupesti, ingerii sunt circumscrisi, caci atunci cand sunt in cer nu sunt pe pamant si cand sunt trimisi de Dumnezeu pe pamant nu raman si in cer (Ibidem).

Starea morala actuala a ingerilor buni este una de sfintenie si de ne-pacatuire, dar nu prin insasi natura lor, ci prin harul divin. Conlucrand cu harul divin, ingerii s-au desavarsit in bine, asa incat nu pot sa pacatuiasca. Deci nepacatuirea ingerilor este re­zultatul rezistentei lor fata de ispite, al persistentei in bine si al intari­rii prin harul dumnezeiesc.

Despre Rai

Oare cum as putea eu, nepriceputul si cu totul neiscusitul, să zugrăvesc prin cuvinte patria noastră cea veche din care am căzut? Dacă dumnezeiescul si marele Apostol Pavel ne spune că: Cele ce ochiul n-a văzut si urechea n-a auzit si la inimă de om nu s-au suit, acelea a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, apoi cum o limbă de tărână si o minte întunecată de păcate se va pricepe a spune cele nespuse?Dar, fiindcă nu este bine nici a tăcea despre acea fericire si frumusete, voi îndrăzni a aduce prin cuvânt, din cele ce ne-am învătat din Sfânta Scriptură si din învătăturile Sfintilor Părinti, o umbră oarecare a acelor neumbrite si vesnice veselii, ca prin cele prea mici să suim întelegerea noastră după putere la cele prea mari si cu prea minunată frumusete împodobite.Sfânta Scriptură ne spune despre rai că este asezat de Dumnezeu spre răsărit: Si a sădit Dumne-zeu rai în Eden spre răsărituri. N-ati auzit ce spune Isaia? Răsărit este numele Lui. N-ati auzit ce spune Psaltirea? Dumnezeu S-a suit peste cerurile ceruri-lor, spre răsărituri.Sfântul Vasile cel Mare întelege raiul, după el si după toti sfintii, ca o desfătare, căci Eden înseamnă raiul desfătării. Aici trebuie să întelegem o desfătare vrednică de Dumnezeu, desfătare care este potrivită sfintilor.Mai departe, arătând despre acele nespuse duhovnicesti veselii, zice: Acolo pornirile râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu (Psalm 45, 4). Sfintii Părinti ai Bisericii au spus că raiul este îndoit, adică este alcătuit si din cele simtite si din cele gândite, văzut si nevăzut, după cum omul este format din trup si suflet. Raiul îl întelegem si trupeste dar îl tâlcuim si duhovniceste. În rai va fi o desfătare duhovnicească desăvârsită a celor cinci simturi ale omului.Raiul nu-i împărătia cerurilor. Raiul este locul unde a stat Adam si unde stau dreptii până la judecata de apoi. O stare provizorie. Nu-i hotărât să stea dreptii acolo pentru totdeauna, că de la judecată înainte, sufletele dreptilor nu se mai duc în rai, ci în împărătia cerurilor.Iar deosebirea între cer si rai este negrăit de mare, pentru că atâta iubire a avut Dumnezeu de neamul omenesc, încât în locul raiului i-a dat împărătia cerurilor. Satana l-a scos pe Adam din rai, iar Dumnezeu, venind pe pământ si suferind pentru neamul omenesc, nu-l mai bagă în rai pe omul care face voia Lui si poruncile Lui si se teme de El, ci în ceruri. În Evanghelie ce s-a zis? "Fericiti cei săraci cu duhul, că acelora este împărătia raiului?" Nu, ci altfel: "împărătia cerurilor". Sau zice: "Fericiti cei izgoniti pentru dreptate, că acelora este împărătia raiului?" Nu, ci împărătia cerurilor."Iată dar - zice Sfântul Vasile -, a pierdut omul raiul, iar prin mila lui Dumnezeu cea negrăită, a câstigat cerul". Că unde a prisosit păcatul, zice Apostolul Pavel, acolo darul a prisosit.Împărătia lui Dumnezeu nu este mâncare si băutură, ci dreptate, pace si bucurie în Duhul Sfânt. Iar ca să intre cineva în Împărătia cerurilor trebuie să se nască din apă si din Duh, să fie nevinovat ca pruncii, să rabde multe scârbe în viată si să se silească în toată viata la lucrul poruncilor Domnului.Raiul, ca cineva să-l poată descrie, nu se poate. Niciodată nu poate să descrie cineva frumusetile raiului. Nici oamenii, nici îngerii. Auziti pe Apostolul Pavel: Ceea ce ochiul n-a văzut si urechea n-a auzit si la inimă de om nu s-a suit. Aceasta a pregătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe Dânsul.Marele Vasile, arătând pe cât este nouă cu putintă despre rai, zice asa: "Omule, dacă-ti închipui că raiul este mâncare si băutură si veselie si grădină si flori si cântări si păsări si palate de aur, nu te opresc. Măcar asa să-ti închipui, dar râvneste la rai, adică să doresti raiul. Că dorind raiul, te lasi de păcat. Închipuie-ti si tu cum vrei, dar orice vei închipui tu despre rai, nu este ceea ce îti închipui tu, că raiul este mai presus de minte".Apoi zice: "Deci ispiteste-te ca prin învătăturile acestea să vii întru întelegerea raiului aceluia si să ajungi si tu la zorile dumnezeiestii lumini. De esti trupesc si mare îndulcire socotesti din cele simtite, să ai acea închipuire a Raiului celui trupesc si săturarea cea prea dulce, si să te sârguiesti către acestea, fiindcă acolo vei afla desfătarea neîncetată! Dar mai bine decât îndulcirile cele trupesti, suie-te cu gândul către frumusetea îngerilor si învată-te cu de-amănuntul roadele dreptătii!"Sfântul Vasile cel Mare vorbeste în Hexaime-ron despre rai, zicând: "Acolo sunt livezi prea dulci la vedere, cu multă si negrăită verdeată si foarte fru-mos împodobite. Acolo floarea nu străluceste putină vreme si apoi lipseste, ci îndelungată vreme si este o mireasmă a Duhului Sfânt, pe care omul nu o poate spune.Buna lor mireasmă este fără de sat, frumoasa lor culoare de-a pururea străluceste si puterea vânturilor nu le slăbeste. Lunile cele noi nu le vestejesc, înghe-turile nu le îngheată, arsura soarelui nu le usucă; ci un duh măsurat, care dă oarecare subtire si dulce suflare, usor si cu dulceată suflă asupra lor, neîmpilat de vreme si nevestejit în veac, păzind sporul lor. Iar frumusetea sadurilor celor de acolo este si ea vrednică de facerea si sădirea Celui ce le-a sădit".Si după multe, zice: "Care cuvânt va putea să arate multimea dulcetii si frumusetii aceleia?... Acolo sunt si neamuri de nenumărate feluri de păsări, care prin floarea aripilor si prin dulcea viersuire a glasuri-lor, aduc o dulceată negrăită, încât oamenii cei drepti de acolo se desfătează si se îndulcesc prin toate simtu-rile: pe unele văzându-le, pe altele auzindu-le". Mai departe zice: "De esti duhovnicesc si cugeti mai mult decât la îndulcirile trupesti, urcă-te cu gândul către frumusetile îngerilor si învată-te roadele dreptătii ce sunt în ei. Vezi râurile lui Dumnezeu cele pline de ape, ale căror porniri veselesc cetatea lui Dumnezeu si a căror mester este singurul Dumnezeu".Dar, într-adevăr, raiul în care a stat Adam era îndoit. Avea o parte simtită si una gândită, fiindcă în rai erau pomi din care se putea mânca. Ceea ce spune Sfânta Scriptură: pomul cunostintei binelui si răului, se poate închipui că a fost într-adevăr pom.Dar de ce-i spune pomul cunostintei binelui si răului? Stiti voi ce înseamnă pomul cunostintei binelui si răului, din care a mâncat Adam si de ce se cheamă asa? Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur despre acest pom: "Pomul cunostintei binelui si rău-lui din rai se chema asa pentru că două lucruri mari a arătat el după ce au gustat Eva si Adam dintr-însul: A arătat binele si răul".A arătat cât de bine era dacă nu mânca din pom, că Adam, care a stat 700 de ani în rai, s-a desfătat acolo de atâtea bunătăti - si de cele simtite si de cele gândite, că auzea si îngerii în ceruri si îi vedea cum îl laudă pe Dumnezeu. Iar atunci când l-a scos afară din atâta dulceată si frumusete, a cunoscut cât de bine era dacă nu mâncam din pom. Si iarăsi, a cunoscut si răul: "Cât de rău este, si ce mare răutate ne-a ajuns pe noi, fiindcă am mâncat din pom".Iată ce înseamnă pomul cunostintei binelui si răului. A cunoscut cât de rău a făcut că a călcat porunca lui Dumnezeu si cât de bine era dacă nu o călca si nu mânca din pom. Asa se tâlcuieste pomul cunostintei binelui si răului după Sfintii Părinti.Dar să continuăm despre rai. Marele Vasile spune acolo: "Păsările raiului nu mai mor ca cele de pe pământ si nu mai îmbătrânesc, că sunt pline de Duhul Sfânt. Acolo cele patru stihii care sunt pe pământ: aerul, apa, pământul si cerul, sunt atât de împodobite de Dumnezeu, cum nu se poate vorbi. Cele patru anotimpuri ale anului: primăvara si vara, toamna si iarna, asa de frumos sunt îmbinate unele cu altele, încât nu se mai satură omul în veacul veacului de a trăi acolo.Acolo niciodată nu este silă a vânturilor si nepotrivire a anotimpurilor. Acolo nu-i nici prea frig, dar nici prea cald. Nu-i nici prea mare vânt, dar nici să nu fie deloc. Nu-i niciodată acolo ploaie prea multă, dar nici să nu fie. Deci cele patru stihii, cele patru anotimpuri, sunt îmbinate în asa fel, încât pro-voacă o negrăită plăcere la cele cinci simtiri ale omului.Gustul. Poamele din rai au atâta dulceată si atâta felurime de gusturi, încât omul nu mai poate pofti nimic peste dulceata lor.Auzul. Cântările de acolo care desfătează nu gustul, ci alt simt al omului, auzul, atâta frumusete au, încât o mie de ani se pare un ceas în rai, cum citim si în Mântuirea păcătosilor.Pipăitul cel îndoit, înăuntru si în afară, acolo atât frumusete are si atâta blândete în zidiri, încât niciodată spini nu există, lucru aspru nu există, lucru care să te ardă nu există, lucru care să te otrăvească nu există, asa încât pipăirea si cea dinăuntru si cea din afară este fără nici o vătămare.Mirosul. Atâta mireasmă a Duhului Sfânt este acolo si florile acelea atâta mireasmă au, încât nu mai poti să-ti închipui că ar mai exista altceva în lume să miroasă mai frumos ca acelea.Vederea. Iar vederea se desfătează întru atâta frumusete (Gan-Eden, adică vesnică desfătare), încât nu poate omul nici într-un fel să mai cugete că ar putea vedea ceva mai frumos ca acolo.Se desfătează cele cinci simtiri ale omului de nu pot mai mult. Ai văzut ce spune în Psaltire: Pornirile râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu. Stiti voi ce înseamnă pornirile râurilor? Râurile Duhului Sfânt se varsă în rai si veselesc cetatea lui Dumnezeu - raiul si sufletele -, încât nu poate omul să spună cu limba asta de tărână ce mângâiere a Duhului Sfânt vine acolo.Pornirile râurilor, pornirile darului Duhului Sfânt care se varsă în rai, atât veselesc inima si mintea omului, încât el nu mai poate cugeta, nici cu inima, nici cu mintea, nimic mai presus decât acele mângâ-ieri ale darului Duhului Sfânt. Si acesta-i raiul, dacă-ti poti închipui asa, dar nu împărătia cerurilor.V-am spus că omul este îndoit, o parte văzută si una nevăzută. Raiul este si simtitor, ca omul să poată gusta si cu trupul si cu vederea dulcetile lui; si gânditor, pentru că sufletul omului acolo nu este împiedicat să vadă cerul sau dăntuirile arhanghelilor si ale îngerilor sau să audă cântările din cer. Între partea văzută si cea nevăzută este mare legătură.În rai Dumnezeu a spus lui Adam să lucreze raiul si să-l păzească. Dar stiti ce lucrare era aceea? Întreabă pe Sfântul Nil Ascetul. Era lucrarea rugă-ciunii si păzirea mintii. Raiul cel cuvântător din sufletul lui! A lucra raiul este totdeauna a fi în rugăciune necontenită cu Dumnezeu, asemenea cu îngerii, căci Adam îi auzea rugându-se si cântând lui Dumnezeu; iar a-l păzi este de a-si păzi mintea, să nu alunece cumva spre gândire împotriva lui Dumnezeu.Închei aici prin cuvintele Sfântului Vasile cel Mare: "Învată-te, omule, ca din niste învătături ca acestea să vii întru întelegerea Raiului si să ajungi la zorile dinaintea luminii, unde răsare lumina cunos-tintei si unde raiul desfătării s-a sădit". Amin.

Sfinti Parinti vorbind despre ANTIHRIST

Sf. Efrem Sirul:
Luaţi amite fraţii mei! Covârşirea fiarei şi meşteşugirea vicleniei ei, de la pântece începe! Căci, după ce va fi strâmtorat cineva, lipsindu-se de bucate, va fi silit a primi pecetea lui, dar nu peste toate mădularele trupului, ci pe mâna dreaptă şi pe frunte, va fi pus păgânescul chip, ca să nu mai aibă stăpânire omul, să se pecetluiască cu mâna dreaptă cu semnul Sfintei Cruci, pe frunte, nici să nu se pecetluiască în numele Domnului, nici cu prea slăvita şi cinstita Cruce a lui Hristos, Mântuitorul nostru. Că ştie ticălosul, că dacă se va pecetlui cineva cu Crucea Domnului îi risipeşte toată puterea lui şi pentru aceasta pecetluieşte dreapta omului, că aceasta este care pecetluieşte toate mădularele noastre. Asemenea este şi fruntea, care, ca un sfeşnic ce poartă făclia luminei, adică semnul Mântuitorului pe faţă.
Sf. Chiril al Ierusalimului:
Mai inainte ereticii isi marturiseau ratacirea lor pe fata; acum insa este plina Biserica de eretici ascunsi. Oamenii s-au lepadat de adevar, si neadevarul le incanta urechile. Se graieste ceva care desfata urechile? Toti oamenii asculta cu placere. Se graieste ceva folositor sufletului? Toti se indeparteaza. Cei mai multi oameni s-au lepadat de invataturile cele drepte; este ales raul mai mult decat binele. aceasta este deci "lepadarea de credinta" (II Tes. 2,3). Trebuie asteptat dusmanul (Antihristul), in parte a si inceput de pe acum sa trimita pe inaintemergatorii lui, ca sa vina pregatit la vanatoare. Ai grija de tine, omule, si intareste-ti sufletul! Biserica iti arata acum, inaintea Dumnezeului celui viu (I Tim. 6,13), si te invata mai dinainte cele cu privire la Antihrist, inainte de venirea lui. Nu stim daca vine in timpul vietii tale si nici nu stim daca vine dupa trecerea ta din aceasta viata. Este bine insa ca tu sa cunosti semnele venirii lui si sa intaresti mai dinainte.
Sf. Nil Athonitul:
Multa grija il intuneca pe om si el se face nesimtitor si se face gatire spre pierzare la antihrist. Iar lucrarea acestuia este multa grija a celor desarte, materia lucrurilor lumii si castigarea metalurilor pamantului. Aceasta este capul rautatilor, povatuirea pierzarii si stricarea mantuirii. (...) Dumnezeu S-a milostivit cu facerea chivotului ca sa se pocaiasca, dar ei s-au dat spre cele trupesti si asa, nesimtirea lor a adus potopul. Tot astfel si astazi, s-au dat la multa castigare si grija vietii, a indulcirii, a rapirii, a vanzarii, a minciunii, a desfranarii, a lenevirii la cele bune, a invartosarii inimii, a pomenirii de rau, a vrajbei, a iubirii de avere, a iubirii de argint. Precum cei iubitori de avutii inviesteresc in vasul lor rapitor, asa si la venirea lui antihrist. Fiindca mai inainte se vor intuneca mintile oamenilor cu nesimtirea intunericului si se vor intuneca oamenii de patimi, dupa cum zice Sfantul Apostol Pavel: Pentru ca n-au primit adevarul Evangheliei, dand cinstea si intaietatea patimilor, i-a dat pe dansii Dumnezeu duhului inselaciunii, ca sa se plineasca intru dansii faradelegea (...) Atunci, pe cat vor pacatui, vor socoti ca-si lucreaza mantuirea. Atunci o sa se defaime Sfanta Evanghelie si Biserica lui Hristos si o sa fie multa lipsa in lume, semne si aratari de la Dumnezeu in mijlocul lipsirii si o foame indoita: gandita si simtita. Simtita, pentru ca se va inchide cerul ca in zilele lui Ilie, din pricina faradelegilor oamenilor, si nu va da ploaie; vor fi oamenii flamanzi si de cuvantul lui Dumnezeu, pentru ca nu se va mai gasi nici un drept cu fapte bune care sa-i invete cuvantul mantuirii. Se va ridica binecuvantarea lui Dumnezeu de la mancare si de la bautura, pentru ca, pe cat vor manca mai mult, pe atat mai mult vor flamanzi. (...) Si se va ridica harul lui Dumnezeu de la oameni, precum Scriptura zice: Nu va locui Duhul lui Dumnezeu in oamenii acestia, fiindca sunt numai trupuri...
Parintele Cleopa:
Stiti dumneavoastra ce vremuri traim noi? Noi suntem cei de pe urma! Ar trebui numai sa plangem in toata ziua, dar nu simtim! Traim in nesimtire, ca asa au trait cei dinainte de potop ...
Sf. Teofan Zavoratul:
Desi (in vremurile din urma) numele de crestin va fi auzit pretutindeni si peste tot vor fi biserici si slujbe, toate acestea nu vor fi decat parelnicie, caci intru acestea sa va salaslui o adevarata apostazie.
Sf. Tihon din Zadonsk:
"Crestinii care traiesc fara frica de Dumnezeu, care nu fac adevarata pocainta si sunt lipsiti de roade aduc ei, oare, jertfa lui Dumnezeu?". Nicidecum. "Dar multi dintre ei zidesc biserici, imbraca evangheliile in aur si argint, cos vesminte pentru biserica, aduc lumanari si tamaie". Cu nimic nu le folosesc acestea, fiindca ei raman neindreptati si nepocaiti, fiindca lui Dumnezeu , deoarece este duh (v. Ioan 4, 24), nu ii bineplacem decat prin jertfa duhovniceasca, adica prin supunerea voii noastre fata de voia Lui si prin celelalte roade ale credintei. Iar ei, desi fac faptele aratate mai sus, nu vor sa-i aduca lui Dumnezeu jertfa ascultarii, fara de care nimic nu Ii place lui Dumnezeu. "Dar multi merg la biserica ca sa se roage, sa Il slaveasca, sa Ii cante si sa Ii multumeasca lui Dumnezeu!". Nici asta nu le foloseste, fiindca ei cu gura canta si multumesc lui Dumnezeu, insa cu inima stau departe de El, precum spune Dumnezeu despre ei: se apropie de Mine poporul acesta cu gurile lor si cu buzele lor Ma cinstesc, dar inima lor departe sta de Mine (Matei 15, 8) - si prin viata lor cea nelegiuita necinstesc si hulesc numele lui Dumnezeu. "Si atunci se afla intr-o stare primejdioasa?". Cu adevarat primejdioasa, fiindca sunt supusi osandei vesnice dimpreuna cu inchinatorii la idoli, cu care deopotriva se afla in ratacire si nu-L cinstesc pe singurul Dumnezeu, ci isi jertfesc vointa si sufletul pacatului si prin pacat diavolului - daca nu se vor intoarce fara fatarnicie si nu se vor pocai. "Si ei cred in Dumnezeu?". Nicidecum, caci credinta adevarata face roade bune si de lucrurile rele se departeaza - iar ei Il marturisesc pe Dumnezeu, insa cu inima si cu faptele se leapada de El, precum invata Apostolul (Tit 1, 14).
Sf. Lavrentie de la Cernigov:
Restaurarea Bisericilor se va face pana la venirea antihristului si in toate va fi o bunastare materiala nemaipomenita. Iar voi, cu reparatiile in biserica noastra sa mai ingaduiti, fiti modesti si cu masura in aspectul ei exterior, ci mai bine sa va rugati mai mult si sa umblati la biserica atat timp cat inca se mai poate...(...) Multi duhovnici si slujitori ai Bisericii isi vor pierde sufletul in vremea antihristului! (...) Vine timpul, si nu e departe, cand foarte multe biserici si manstiri se vor deschide in slujba Domnului si se vor repara, le vor reface nu numai pe dinauntru, ci si pe dinafara. vor auri si acoperisurile atat ale bisericilor, cat si ale clopotnitelor, dar preotimea nu va mai lucra la sufletul credinciosilor, ci numai la caramizile lui Faraon. Preotul nu va mai face si misiune. Cand vor termina lucrarile nu se vor putea bucura de slujbe duhovnicesti in ele, ca va veni vremea imparatiei lui antihrist si el va fi pus imparat. Rugati-va ca Bunul Dumnezeu sa mai lungeasca acest timp, ca sa ne putem intari in credinta, caci vremuri groaznice ne asteapta. Luati aminte la ce va spun, caci totul se pregateste cu foarte mare viclenie. Toate bisericile si manstirile vor fi intr-o bunastare imensa, pline de bogatii, ca niciodata, dar (atunci cand se va inscauna Antihrist) sa nu mergeti in ele.
Sf. Serafim de Virita:
Va veni vremea cand nu prigoana, ci banii si inselaciunile lumii acesteia ii vor indeparta pe oameni de Dumnezeu si vor pieri mai multe suflete ca in vremea prigoanei ateiste. Pe de o parte vor inalta cruci si vor auri cupole, iar pe de alta parte se va instaura imparatia minciunii si a raului. Biserica adevarata totdeauna va fi prigonita, iar sa se mantuiasca cineva va putea numai prin boli si amaraciuni, caci prigoanele vor avea un caracter cat mai subtil si neprevazut, infricosator va fi sa ajunga cineva la acei ani.
Sf. Ioan Iacob Hozevitul:
Pericolul vine de la fratii cei mincinosi, care sunt dusmani ascunsi cu atat mai periculosi, cu cat cred ca ei sunt frati curati. Predica si ei ortodoxia, dar oarecum schimbata si prefacuta dupa placul lumii acesteia si al stapanitorului acestei lumi. Predica lor e ca o hrana prielnica care a inceput sa se strice si in loc sa hraneasca, otraveste pe cei care o mananca.
Sf. Ignatie Briancianinov:
... Necazurile si ispitele de astazi, in aparenta slabe si mai putin virulente, urmaresc asemenea necazurilor si napastelor puternice din vechime, sa-l indeparteze pe om de Hristos, sa distruga crestinismul adevarat de pe pamant, lasandu-i doar o pojghita subtire pentru o foarte comoda amagire. Vom vedea ca ispitirile usoare, gandite insa si executate cu viclenie infernala de Satana, actioneaza cu mult mai mare succes decat ispitirile grele, vadite si directe. (...) Vietuirea dupa Dumnezeu va deveni foarte anevoioasa, din pricina apostaziei generale. Multimea apostatilor, intitulandu-se si prezentandu-se in aparenta drept crestini (!), ii vor prigoni cu atat mai lesne pe veritabilii crestini. Apostatii, inmultindu-se, vor impresura pe adevaratii crestini cu nenumarate intrigi, vor pune nenumarate piedici in calea bunelor intentii de mantuire si slujire a Domnului, dupa cum arata Sfantul Tihon din Zadonsk. Ei vor lupta impotriva robilor lui Dumnezeu, recurgand la forta autoritatilor de stat,prin represalii si denunturi, prin diverse uneltiri, amagiri si prigoana feroce...(...) O, vremi nenorocite! O, stare nenorocita! O, dezastru spiritual, nevazut oamenilor patimasi, neasemuit mai mare decat toate calamitatile naturale! O, nenorocire, inceputa in timp si nesfarsindu-se in timp, ci trecand in vesnicie! O, nenorocirea nenorocirilor, inteleasa numai de dreptii crestini si de adevaratii monahi, ascunsa celor pe care-i invaluie si-i pierde!
Cuv. Seraphim Rose:
"Intr-un asemenea veac - scrie Arhiep. Averchie Tausev - pentru a fi un adevarat crestin ortodox, gata de a-si pastra credinta in Mantuitorul Hristos chiar si in fata mortii, este mult mai greu in zilele noastre decat in primele secole ale crestinismului" (...) Prigonirea crestinilor din zilele noastre este mult mai bine disimulata. "Sub haina unei imparatii inselatoare, care arata minunat si ii duce pe multi in ratacire, se arata, de fapt, o prigoana ascunsa impotriva crestinismului... Aceasta prigoana este mult mai primejdioasa si mai infricosatoare decat prigoana fatisa, caci ameninta cu adevarat sa dea cu totul pierzarii sufletele - ceea ce inseamna moarte duhovniceasca" (...) Ispita belsugului si a confortului indeparteaza sufletul de la Dumnezeu, "slujitorii lui Antihrist sa straduie mai mult decat orice sa Il scoata pe Dumnezeu din viata oamenilor, astfel incat acestia, multumiti cu belsugul material, sa nu simta in nici un fel nevoia de a se intoarce la Dumnezeu, sa nu-si mai aduca aminte de El, ca sa poata trai ca si cum Acesta nu ar exista defel. Asadar, intreaga randuiala a vietii din zilele noastre, in asa numitele "tari libere", unde nu este o prigoana fatisa impotriva credintei (..) este o primejdie si mai mare pentru sufletul unui crestin (decat o prigoana la aratare) caci il leaga cu desavarsire de pamant si-l face sa uite de Rai. Intreaga "cultura" contemporana, indreptata numai catre cunostinte cu desavarsire lumesti si intreg vartejul nebunesc al vietii legate de aceasta "cultura" il tin pe om intr-o stare neincetata de sterpiciune si de tulburare, care nu lasa nimanui putinta de a-si cerceta, doar putin mai adanc sufletul, in acest fel stingandu-se, incetul cu incetul, viata duhovniceasca". Intreaga trairea din zilele noastre, la nivelul ei public, este o pregatire pentru venirea lui Antihrist: "toate lucrurile care se intampla in zilele noastre - la cel mai inalt nivel in religie, guvernamant si in viata publica- {...} nu sunt altceva decat o lucrare intensa a slujitorilor lui Antihrist pentru pregatirea si instaurarea imparatiei sale", iar aceasta lucrare este infaptuita tot atat de mult de catre "crestini", ca si de catre necrestini. (...) "Toti cei care in aceste zile ravnesc sa nu-si piarda credinta in Mantuitorul Hristos trebuie sa se pazeasca si sa stea impotriva oricarei doriri a lucrurilor materialnice si pamantesti si impotriva amagirii care vine prin bunurile lumesti. Este peste masura de primejdios sa se invoiasca cineva cu orice dorinta de a-si face o cariera, de a-si fauri un nume, de a dobandi stapanire si trecere inaintea oamenilor, de a-si agonisi bogatii, de a se inconjura de lux si confort".
Sf. Ioan Maximovici:
El {Antihristul} va crea conditii de viata Bisericii, ii va ingadui sa slujeasca, va promite ca va construi biserici splendide, cu conditia recunoasterii lui ca "fiinta suprema" si ca lumea sa i se inchine. (...) va fi o apostazie generala si, pe deasupra, multi episcopi vor trada credinta, iar ca justificare, vor arata spre starea stralucita a Bisericii. Cautarea compromisului va fi atitudinea caracteristica a oamenilor. Fermitatea marturisirii va disparea. Oamenii vor cauta cu asiduitate sa-si motiveze caderea, iar raul, ca o moleseala maligna, va sustine aceasta stare generala. oamenii vor avea obisnuinta lepadarii de dreptate, a dulcetii compromisului si a pacatului.
Fericitul Filotei Zervakos:
Satana face ultimul asalt si in acesti ani in care ne gasim, mare necaz si stramtorare vor veni in lume...(...) Asadar, mare manie are sa vina. Multe rautati se intampla in lume, indeosebi doua: desfraul si avortul. (...) Dumnezeu este indelung-rabdator, iar o mie de ani sunt inaintea lui Dumnezeu ca o ora. Rabda indelung, dar si rabdarea Sa are margini. Nu e cu putinta ca Dumnezeu, care totdeauna pedepseste pacatul, sa ingaduie a se face atatea pacate, fara sa le pedepseasca... Numai sa fim pregatiti. S-avem credinta in Dumnezeu, in El sa ne punem nadejdea si dragostea si El nu ne va parasi. Fie ca nimic sa nu ne desparta de iubirea lui Hristos. Acum ne aflam in pragul marii manii; se apropie sfarsitul sfarsitului. Sfintii Parinti ai Bisericii noastre au socotit moartea si a doua venirea Mantuitorului necesare pentru mantuirea omului, iar cei care le-au avut intotdeauna in minte, au fost izbaviti de chinurile vesnice. Din nefericire, oamenii au exemple rele din partea mai marilor societatii si ai Bisericii, care si-au invartosat inimile mai rau decat evreii. (...) Vai si amar de vietuitoriii acestei lumi! Cata intristare va sa vina peste oameni, daca stapanitorii lor sunt slujitori si robi ai antihristului! (...) Pentru ca aceia care au fost inrolati de Stapanul Imparatiei Cerurilor sa lupte, s-au molesit. si nu numai ca au slabit, ci s-au adancit in somnul greu al trandaviei si al nepasarii. (...) E vremea sa va treziti din somn. Sculati-va, aruncati departe somnul nepasarii, ca sa nu va gaseasca vrajmasul dormind si sa va omoare. Treziti-va, caci ne indreptam spre sfarsit, spre moarte, pentru ca ziua celei de-a doua veniri a Domnului se apropie. Treziti-va ca sa luptati in putinul timp care v-a mai ramas, caci "vine ceasul cand nimeni nu va mai putea lucra"...

Semnele venirii APOCALIPSEI ( detaliate )

Cu toate ca timpul venirii celei de a doua a Mantuitorului n-a fost precizat, si aceasta datorita faptului ca Domnul Iisus Hristos a atras atentia tuturor ca sa fie pregatiti, caci atunci cand nici nu se vor gandi va veni Fiul Omului, uneori si Apostolii au crezut ca venirea Fiului Omului e foarte aproape (1 Petru 4,7; 1 Ioan 2,18). Alteori insa, cand s-au ivit neintelegeri intre credinciosi pe aceasta tema, deoarece unii socoteau ca ziua Domnului a si venit, iar altii ca ea nu va veni, Apostolii au fost nevoiti sa le dea lamuriri spunandu-le ca ea se va produce intr-un timp mai indepartat, dar certitudinea ei ramane. In acest sens au procedat Sfintii Apostoli Petru si Pavel (2 Petru 3, 4; 1 Tesaloniceni 5,1; 2 Tesaloniceni 2, 1).
Totusi, din cele spuse de Mantuitorul Apostolilor Sai in legatura cu a doua Sa venire, de asemenea din cele ce se cuprind in unele Epistole pauline si in Apocalipsa, rezulta ca Parusia Domnului va fi precedata de anumite semne, din implinirea carora se va putea deduce ca ca nu este departe. Aceste semne sunt:
Propovaduirea Evangheliei la toate neamurile
Ivirea de prooroci mincinosi si caderea multora de la credinta, precum si inmultirea faradelegilor intre oameni
Venirea lui Antihrist
Venirea pe pamant a lui Enoh si Ilie
Multe si mari catastrofe in natura si intre oameni
Convertirea poporului evreu la crestinism
Aratarea pe cer a semnului Fiului Omului
Propovaduirea Evangheliei la toate neamurile
Intre profetiile facute de Mantuitorul cu privire la sfarsitul lumii este si aceasta: "Si se va propovadui aceasta Evanghelie a imparatiei in toata lumea, spre mantuire la toate neamurile, si atunci va veni sfarsitul" (Matei 24,14). Din aceasta profetie nu rezulta ca Evanghelia va fi primita de toate popoarele, de asemenea nici faptul ca sfarsitul va veni indata ce Evanghelia va fi propovaduita la toata lumea. Asadar, esentialul este ca la toate popoarele din lumea intreaga, indiferent de multimea lor si de locul in care traiesc, sa se fi vestit Evanghelia prin propovaduitori, indiferent daca ea va fi primita sau nu.
Ivirea de prooroci mincinosi si caderea multora de la credinta, precum si inmultirea faradelegilor intre oameni
Despre aparitia proorocilor mincinosi, Mantuitorul spune: "Si multi prooroci se vor scula si vor amagi pe multi si din pricina faradelegii se va raci dragostea multora" (Matei 24,11-12). Sfantul Apostol Pavel descrie astfel timpurile grele ce vor veni in zilele de apoi: "Pentru ca oamenii vor fi iubitori de sine, nemultumitori, necuviosi, lipsiti de dragoste, neinduplecati, clevetitori, neinfranati, cruzi, neiubitori de bine, vanzatori, necuviinciosi, ingamfati, iubitori mai mult de desfatari decat de Dumnezeu, avand infatisarea credintei adevarate, dar tagaduind puterea ei" (2 Timotei 3,2-5). "Inmultirea faradelegii" se va produce, pe de o parte, datorita amagirii multor oameni de catre prooroci mincinosi, iar pe de alta, ca urmare a slabirii si decaderii de la credinta a unora.
Venirea lui Antihrist
Numele de Antihrist inseamna adversar sau dusman al lui Hristos. El se refera fie la dusmanii lui Hristos in general, fie la o persoana anume, diavolul, sau o unealta a sa, un trimis al Satanei, spre a-L combate pe Hristos, si care-i va atrage la ratacire pe multi. Puterea lui insa va inceta la venirea Domnului. Sfantul Apostol Ioan zice: "Copii, este ceasul de pe urma, si precum ati auzit ca vine antihrist, iar acum multi antihristi s'au aratat - de aici cunoastem ca este ceasul de pe urma" (1 Ioan 2, 18), iar Sfantul Apostol Pavel spune: "Sa nu va amageasca nimeni in nici un chip...; ca va veni intai lepadarea de credinta si se va arata omul pacatului, fiul pierzarii, potrivnicul... cel fara de lege, pe care Domnul Iisus il va ucide cu Duhul gurii Sale si il va nimici cu stralucirea venirii Sale. Iar venirea aceluia va fi lucrarea lui Satan insotit de tot felul de puteri si de semne si minuni mincinoase" (2 Tesaloniceni 2,3, 8-9).
Venirea pe pamant a lui Enoh si Ilie
Acestia sunt cei doi martori ai Domnului, care au fost ridicati cu trupul la cer, si care vor fi trimisi de Domnul pe pamant, pentru a-L predica oamenilor pe Hristos. In lupta cu Antihrist, ei vor fi rapusi si omorati, dar dupa trei zile si jumatate vor invia, iar peste cei ce s'au bucurat de moartea lor va cadea frica mare (Apocalipsa 11,3-11).
Multe si mari catastrofe in natura si intre oameni
Atragandu-le atentia Apostolilor sa nu se lase amagiti de invatatori si prooroci mincinosi care vor veni in numele Lui, Mantuitorul le-a spus semnele care vor trebui sa se intample mai inainte de sfarsit, cu toate ca acesta nu va veni indata (Luca 21, 9); asemenea semne vor fi: foamete, seceta, ciuma, cutremure de pamant, intunecari de soare si de luna, razboaie si vesti de razboaie (Matei 24, 4; Marcu 13,7-13; Luca 21,9-19). Astfel de fenomene au fost totdeauna, dar acuma se vor inmuiti, prin ele Dumnezeu voind sa arate ca acestea trebuie sa se intample mai inainte de a veni sfarsitul.
Convertirea poporului evreu la crestinism
Unul din semnele cele mai semnificative cu privire la a doua venire a Domnului va fi convertirea poporului evreu la crestinism. Acest eveniment important a fost profetit si in Vechiul Testament de proorocul Osea astfel: "Fiii lui Israel se vor intoarce la credinta si-L vor caula pe Domnul Dumnezeul lor si pe David, imparatul lor, iar la sfarsitul zilelor cele depe urma se vor apropia cu infricosare de Domnul si de bunatatea Lui" (Osea 3, 5). Sfantul Apostol Pavel spune si mai clar: "Pentru ca nu voiesc sa nu stiti voi, fratilor, taina aceasta ... ca impietrirea lui Israel s'a facut in parte, pana ce va intra tot numarul paganilor. Si asa tot Israelul se va mantui, precum este scris: Din Sion veni-va Izbavitorul si va indeparta nelegiuirile de la Iacov; si acesta este legamantul Meu cu ei, cand voi ridica pacatele lor" (Romani 11,25-27).
Aratarea pe cer a semnului Fiului Omului
Semnul Fiului Omului este crucea, fiindca prin ea Mantuitorul a castigat biruinta asupra mortii. Despre aratarea acestui semn, Mantuitorul a spus: "Atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului ... si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere si cu slava multa" (Matei 24, 30). Fara indoiala, toate aceste semne se vor intampla inainte de a doua venire a Domnului, dar ordinea in care care vor aparea ramane necunoscuta. Implinirea lor va fi insa un indiciu ca sfarsitul lumii este aproape, deci cei ce nu s'au pocait vor avea posibilitatea sa se indrepte macar in ceasul al unsprezecelea. Tinand seama dc cele cuprinse in Scriptura Noului Testament, ne putem face o imagine despre modul in care se va petrece Parusia Domnului. La aparitia pe cer a semnului Fiului Omului (Matei 24,30) si la sunetul arhanghelului din trambita lui Dumnezeu (1 Tesaloniceni 4,16), precum si la glasul Fiului lui Dumnezeu (Ioan 5,28), Domnul Se va pogori din cer imbracat in slava si cu putere multa, inconjurat de ingerii Sai (Matei 24,30, 16,27). El va veni in acelasi trup preamarit cu care a inviat si S'a inaltat la cer (Faptele Apostolilor 1, 11). In aceeasi clipa se va produce prefacerea lumii sau schimbarea chipului lumii acesteia (2 Petru 3,12-13), invierea mortilor si schimbarea trupurilor celor vii (1 Tesaloniceni 4,16-17; 1 Corinteni 15,51). Revenit pe noul pamant, Domnul Se va aseza pe scaunul de judecata, fiind inconjurat de ingeri, de apostoli si de sfinti (Matei 19,28; Luca 22,30; 1 Corinteni 6,2).
Am mentionat mai inainte ca schimbarea chipului acestei lumi sau prefacerea ei, a doua venire a Domnului si invierea mortilor se vor petrece oarecum deodata: lumea se va preface cu iuteala de fulger, din pamantul transfigurat vor invia trupurile mortilor, iar ale celor vii se vor schimba si deodata cu acestea va avea loc Parusia. De fapt, atat cauza prefacerii lumii, cat si a invierii mortilor va fi a doua venire a Domnului, de aceea ziua in care vor avea loc toate acestea se numeste "Ziua Domnului Iisus" (1 Corinteni 5,5; 2 Corinteni 1,14). Ea insa poarta si alte numiri: ziua cea de apoi (Ioan 6,39; 11, 24; 12,48), ziua Domnului cea mare si slavita (Faptele Apostolilor 2,20), ziua cea mare (Iuda 1, 6), ziua mantuirii (2 Corinteni 6,2), ziua veacului (2 Petru 3,18), ziua Fiului Omului (Luca 17, 24), iar fiindca in aceasta zi se va face judecata universala, ea poarta numeroase numiri si in legatura cu aceasta: ziua judecatii (Matei 11,22; 2 Petru 2, 9), ziua cercetarii (I Petru 2, 12), ziua cea mare a maniei (Apocalipsa 6,17), ziua maniei si aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu (Romani 2,15).
Daca Sfantul Apostol Petru spune ca in ziua Domnului "stihiile lumii vor arde" (2 Petru 3,10), aceasta inseamna ca lumea innoita, transfigurata, numita de Apostol "ceruri noi si pamant nou" (2 Petru 3,13) trebuie sa fie precedata de descompunerea lumii actuale, in scopul de a se curati si innoi, asa dupa cum si oamenii trebuie sa treaca prin moarte si putrezire pentru a invia cu trupurile nestricacioase si nemuritoare. Caci precum inainte de a-l crea pe om, Dumnezeu a creat lumea in care sa vietuiasca, asa si la sfarsitul lumii va transfigura lumea prezenta, dandu-i un chip nou, potrivit cu noul chip al oamenilor

Sfanta Manastire Barsana din judetul Maramures

PREZENTAREA MANASTIRII

Aceasta sfanta manastire, plina de taina Crucii si a Invierii lui Hristos in Biserica Sa, sinteza intre evlavie si arta, unde rugaciunea ziditoare de suflet frumos se uneste cu munca artistica, ziditoare de lumina construita din piatra si lemn, Barsana - este o icoana a sufletului crestin ortodox maramuresean la rascruce de milenii, o speranta pentru un viitor binecuvantat, este un loc sfant unde natura se uneste cu Biserica in Liturghie cosmica.Valea Izei este tinutul de legenda al sufletului romanesc. Dincolo de coline si paduri, exista o alta geografie - mai profunda -, aceea a sentimentelor. La temelia tuturor acestora - coline, paduri, sentimente - se afla credinta, iubirea si nadejdea. Aici, in aceste locuri, oamenii si lucrurile sunt impacate cu ele insele, impacati cu ei insisi.Sfantul lacas al Manastirii Barsana apropie, o data mai mult, Valea Izei de Dumnezeu. O manastire de maici este inceputul retemeluirii a ceea ce a fost odinioara, o vatra de ortodoxie intr-un autentic, „picior de plai, pe-o gura de rai”. Aici, ca si-n alte locuri miraculoase din tara, intelegem, mai bine, locul neamului romanesc, intre Dumnezeu si bucata de pamant.Apartinand de Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului si Satmarului, Manastirea „Soborul Sfintilor 12 Apostoli” din Barsana este situata la 22 de km sud-est de municipiul Sighetul Marmatiei, la iesirea din Barsana, spre podul Slatioarei, unde spatiile dumbravilor largi ale Izei se stramteaza, spre localitatea Stramtura, fiind cel mai stramt vad al Izei.De la kilometrul 17 al Drumului Judetean 186, trecand pe sub o frumoasa poarta maramureseana, se rasuceste in sus aleea care duce lin spre manastire; intrarea in incinta propriu-zisa se face pe sub semetul Turn - clopotnita, dincolo de care, pe partea dreapta, biserica tasneste mladioasa spre cer - pana nu demult, cea mai inalta biserica de lemn din lume.De la biserica porneste aleea pietruita si strajuita de flori ce duce spre Staretie, constructie supraetajata de o cuceritoare fantezie arhitectonica, remarcabila transpunere creatoare a stilului maramuresean al bisericilor de lemn. Pe pajistea verde din stanga aleii se afla un Altar de vara si un Aghiasmatar, iar pe dambul din dreapta, la oarecare distanta, Casa Artistului - o fermecatoare vila destinata sa gazduiasca, pentru repaus si creatie, carturari si mesteri ai frumusetii sacre. In spatele Staretiei si pe latura dinspre sosea se afla chilii, ateliere si o seama de anexe gospodaresti, iar in partea de sud-est a manastirii, in imediata vecinatate a Turnului - clopotnita, se afla Muzeul.Ceea ce fascineaza la Barsana, dincolo de duhul locului de buna randuiala monahala, este desavarsita unitate stilistica si simtul artistic fara gres care guverneaza intregul asezamant, pe linia unei traditii imbogatite prin evlavie creatoare. Puritatea liniilor de la Barsana e ca o tamada pentru ochi si pentru inima: filocalie (iubire de frumos) mladiata in lemn! Impresia neobisnuita a vegetalului prefacut in «slava statatoare» impartaseste ochiul cu un fel de sfintenie ca de inceput de leat, iar «gura de rai» a baladei capata deodata consistenta si chip.Nici o nota discordanta in aceasta armonie a sfinteniei cu frumusetea, in aceasta minunata sinteza de geniu taranesc si cucernicie ortodoxa: arhitectura, sculptura ornamentala si iconografia isi raspund una alteia fara monotonie, dar si fara stridenta, intr-o impartasire fireasca, integrand pana si accesoriile cele mai «umile», precum scoarta, cerga sau stergarul. Tragand la Barsana si bucurandu-te in tihna de duhul primitor al locului, ca pelerin sau doar ca simplu turist, frumusetea ti se aseaza de la sine in suflet.La Barsana, Ortodoxia este vrednica de traditia ei, iar sufletul romanesc rasufla spre zaristea lui mai buna. E o dovada ca inca putem raspunde vremurilor pe limba noastra, cu acea simplitate esentiala prin care credinta si fapta, feciorelnic nuntite, binemerita sa intre, cu candelele pline, in camara Mirelui dumnezeiesc.Manastirea Barsana este un dar si o binecuvantare a lui Dumnezeu nu numai pentru dreptcredinciosul popor maramuresean cu biserici stravechi si sfinti ierarhi care au pastrat unitatea poporului si a credintei sale apostolice; ci este un dar si o binecuvantare a lui Dumnezeu pentru intreg neamul romanesc si pentru Biserica Ortodoxa martira prin marturia data pentru Hristos de-a lungul veacurilor in zbuciumata sa istorie.La Barsana, tu cel acum traitor, treci prin experienta unica a inzidirii in durata harului. Fericit cel care poate marturisi: «Si eu am fost la Barsana».