Sfanta Manastire Barsana din judetul Maramures

PREZENTAREA MANASTIRII

Aceasta sfanta manastire, plina de taina Crucii si a Invierii lui Hristos in Biserica Sa, sinteza intre evlavie si arta, unde rugaciunea ziditoare de suflet frumos se uneste cu munca artistica, ziditoare de lumina construita din piatra si lemn, Barsana - este o icoana a sufletului crestin ortodox maramuresean la rascruce de milenii, o speranta pentru un viitor binecuvantat, este un loc sfant unde natura se uneste cu Biserica in Liturghie cosmica.Valea Izei este tinutul de legenda al sufletului romanesc. Dincolo de coline si paduri, exista o alta geografie - mai profunda -, aceea a sentimentelor. La temelia tuturor acestora - coline, paduri, sentimente - se afla credinta, iubirea si nadejdea. Aici, in aceste locuri, oamenii si lucrurile sunt impacate cu ele insele, impacati cu ei insisi.Sfantul lacas al Manastirii Barsana apropie, o data mai mult, Valea Izei de Dumnezeu. O manastire de maici este inceputul retemeluirii a ceea ce a fost odinioara, o vatra de ortodoxie intr-un autentic, „picior de plai, pe-o gura de rai”. Aici, ca si-n alte locuri miraculoase din tara, intelegem, mai bine, locul neamului romanesc, intre Dumnezeu si bucata de pamant.Apartinand de Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului si Satmarului, Manastirea „Soborul Sfintilor 12 Apostoli” din Barsana este situata la 22 de km sud-est de municipiul Sighetul Marmatiei, la iesirea din Barsana, spre podul Slatioarei, unde spatiile dumbravilor largi ale Izei se stramteaza, spre localitatea Stramtura, fiind cel mai stramt vad al Izei.De la kilometrul 17 al Drumului Judetean 186, trecand pe sub o frumoasa poarta maramureseana, se rasuceste in sus aleea care duce lin spre manastire; intrarea in incinta propriu-zisa se face pe sub semetul Turn - clopotnita, dincolo de care, pe partea dreapta, biserica tasneste mladioasa spre cer - pana nu demult, cea mai inalta biserica de lemn din lume.De la biserica porneste aleea pietruita si strajuita de flori ce duce spre Staretie, constructie supraetajata de o cuceritoare fantezie arhitectonica, remarcabila transpunere creatoare a stilului maramuresean al bisericilor de lemn. Pe pajistea verde din stanga aleii se afla un Altar de vara si un Aghiasmatar, iar pe dambul din dreapta, la oarecare distanta, Casa Artistului - o fermecatoare vila destinata sa gazduiasca, pentru repaus si creatie, carturari si mesteri ai frumusetii sacre. In spatele Staretiei si pe latura dinspre sosea se afla chilii, ateliere si o seama de anexe gospodaresti, iar in partea de sud-est a manastirii, in imediata vecinatate a Turnului - clopotnita, se afla Muzeul.Ceea ce fascineaza la Barsana, dincolo de duhul locului de buna randuiala monahala, este desavarsita unitate stilistica si simtul artistic fara gres care guverneaza intregul asezamant, pe linia unei traditii imbogatite prin evlavie creatoare. Puritatea liniilor de la Barsana e ca o tamada pentru ochi si pentru inima: filocalie (iubire de frumos) mladiata in lemn! Impresia neobisnuita a vegetalului prefacut in «slava statatoare» impartaseste ochiul cu un fel de sfintenie ca de inceput de leat, iar «gura de rai» a baladei capata deodata consistenta si chip.Nici o nota discordanta in aceasta armonie a sfinteniei cu frumusetea, in aceasta minunata sinteza de geniu taranesc si cucernicie ortodoxa: arhitectura, sculptura ornamentala si iconografia isi raspund una alteia fara monotonie, dar si fara stridenta, intr-o impartasire fireasca, integrand pana si accesoriile cele mai «umile», precum scoarta, cerga sau stergarul. Tragand la Barsana si bucurandu-te in tihna de duhul primitor al locului, ca pelerin sau doar ca simplu turist, frumusetea ti se aseaza de la sine in suflet.La Barsana, Ortodoxia este vrednica de traditia ei, iar sufletul romanesc rasufla spre zaristea lui mai buna. E o dovada ca inca putem raspunde vremurilor pe limba noastra, cu acea simplitate esentiala prin care credinta si fapta, feciorelnic nuntite, binemerita sa intre, cu candelele pline, in camara Mirelui dumnezeiesc.Manastirea Barsana este un dar si o binecuvantare a lui Dumnezeu nu numai pentru dreptcredinciosul popor maramuresean cu biserici stravechi si sfinti ierarhi care au pastrat unitatea poporului si a credintei sale apostolice; ci este un dar si o binecuvantare a lui Dumnezeu pentru intreg neamul romanesc si pentru Biserica Ortodoxa martira prin marturia data pentru Hristos de-a lungul veacurilor in zbuciumata sa istorie.La Barsana, tu cel acum traitor, treci prin experienta unica a inzidirii in durata harului. Fericit cel care poate marturisi: «Si eu am fost la Barsana».

Din amintirile părintelui Iustin Pârvu : Sfânta Înviere la 800 de metri sub pământ

„În 1954, noi am sărbătorit învierea lui Hristos la 800 metri sub pământ într-o mină de plumb.Personal am fost unul din cei care făceau curse cu acele vagoane joase pe care le foloseau în mină să care minereu; aşa că slujba mea era în principal să merg mult. Mulţi dintre noi munceam împreună.Cum puteam să sărbătorim Paştele? Din freze am făcut clopote. Am luat toate bucăţile metalice de la frezele pentru rocă şi le-am pus pe o sfoară. Lovite toate cu o tijă metalică de la un capăt la celălalt al sforii făceau un zgomot minunat. Acela a fost momentul când anunţam începerea slujbei. Atunci am intrat în ascensor şi am coborât în locul unde se aranjase un altar şi cruci din bârne. A fost momentul vieţii noastre când am simţit o adâncă, religioasă tăiere a respiraţiei. Noi, preoţii am cântat tot ceea ce ştiam tare, profund, cu tot riscul. Eram cumva în afara noastră, nimeni nu se temea de pericol - era atunci sau niciodată; cu toţii eram într-un gând.Când am intrat în ascensor, am intrat cântând „Hristos a înviat!“. Apoi am auzit pe cei care coborau de la suprafaţă în mină în locul nostru, am putut auzi cântecul lor în adâncime, în mină. Cântecul a început jos sub pământ, a continuat în ascensor şi la suprafaţă. Am intrat la duşuri cântând. După spălare ni se dădea ceai, dar atunci autorităţile ne-au încuiat în dormitoare două zile. După cele 2 zile, ne-au adunat pe toţi în faţa comandantului lagărului.„Ştiţi de ce aţi fost încuiaţi, nu-i aşa? Când vă va intra în minte că sunteţi aici pentru reeducare? Când o să vă vină mintea la cap? Priviţi aici, băieţi! (şi au îndreptat ameninţător puştile lor spre noi). Toate vieţile voastre sunt în mâinile noastre: suntem cei care decidem ce se va întâmpla cu voi. Şi am decis că voi nu sunteţi buni de nimic. Vă vom împuşca pe toţi. Acum, toţi preoţii în dreapta mea!” Acolo am fost 20 de preoţi atât ortodocşi cât şi greco-catolici. Eu personal n-am ieşit, am stat împreună cu laicii. Apoi, comandantul a început din nou: „Acum, uitaţi-vă bine la ei! Vedeţi! Aceştia sunt cei care vă învaţă ideile lor politice. Aceştia sunt criminalii care vă bagă în cap ideea de Dumnezeu. Eu nu ştiu de unde au luat preoţii ideea de Dumnezeu. Hei, voi! îndrăzniţi să spuneţi că voi credeţi în Dumnezeu?! Oricine spune că mai crede în Dumnezeu să facă un pas în faţa mea, chiar acum!“Ce puteam să fac? Nu am făcut pasul prima dată, dar acum trebuia să-1 fac. Mu am avut curajul în primul moment, dar de data asta mi-am spus mie că trebuia să recunosc ceea ce aşa şi era: credeam în Dumnezeu. Am păşit în faţă. Comandantul mă cunoştea foarte bine. „Hai, spune, de unde eşti?” I-am spus de unde sunt şi m-a întrebat: - „Crezi cu adevărat că există Dum¬nezeu, nu-i aşa?” - „Da!” - „Nu sunt mai mulţi decât tine? Hai să-i chemam pe toţi aici”. Şi au adunat toţi preoţii. Curtea lagărului era plină de gropi adânci şi pline cu apă. Superiorii ne-au alergat prin acele gropi timp de 2 ore. După aceea nici una din acele gropi nu mai era plină de apă, curtea a devenit ca o mlaştină murdară.”
extras din “Părintele Justin Pârvu şi bogăţia unei vieţi dăruită lui Hristos - vol I”

Poze primirea Luminii Sfinte , Ierusalim 2008 ( Martor ocular )

Cuvât de folos către tineri ( PR.NICOLAE TĂNASE )

Leonardo da Vinci, pictorul acesta mare, a găsit de cuviintă să picteze Cina cea de Taină, luând modele... Si a fost foarte greu să găsească modele pentru Apostoli. Pe Iisus l-a găsit foarte repede, adică pe tânărul (modelul) care să arate cu fată blândă, stând la masă. Desigur, câteva luni, aproape un an a durat până a pictat chipul lui Iisus.
Dar icoana nu se mai sfârsea. De ce? Pentru că nu-l găsea pe omul după care să-l picteze pe Iuda! A umblat prin taverne, prin cârciumi, pe sub poduri, prin canale, doar-doar o găsi unul care să arate la fată în felul acesta, care să exprime toată viclenia, toată nemernicia, toată prostia, tot, tot.
În sfârsit a găsit unul. Cu câtiva gologani sau o tuică, ce i-o fi dat, a acceptat si venea zilnic si stătea pe scaun si el îl tot picta în icoană. La un moment dat, după câteva zile, a văzut că omul pe care-l căutase atâta timp, plângea. Si s-a mirat: cum un nemernic, un betiv (cine stie câte rele făcuse), cum de plângea acesta!? Si l-a întrebat: „De ce plângi?”. Si n-a vrut să spună. Dar până la urmă i-a spus: „Pictore, acum 12 ani, tot eu am stat pe scaunul acesta când l-ai pictat pe Hristos”. Auziti, cum decăzuse el; tot el fusese model si pentru Hristos si acum era model pentru Iuda. Asa ajunsese, în halul acesta ajunsese; si dându-si seama, stând asa pe scaun cum îl punea pictorul să stea, cu punga în mână si gata să plece, cum e în icoană, i-a venit să plângă.
Va să zică, distanta dintre bine si rău, dintre lumină si întuneric e foarte mare, dar trecerea noastră în lumină sau în întuneric, urcusul nostru către bine sau coborâsul nostru către rău, este la o distanta foarte mică… Ne stă în putere să alegem binele sau răul, să alegem liturghia sau somnul, să alegem postul sau îmbuibarea, să alegem rugăciunea sau discoteca, să alegem înjurătura sau Psaltirea.

Potopul lui Noe, o realitate istorica dovedita de arheologi 10-01-2009

Pana acum noua ani, in afara de credinciosi, putine persoane considerau ca relatarea Genezei referitoare la Noe si Marele Potop ar fi altceva decat o tulburatoare poveste, desi un numar mare de informatii confirmau realitatea cataclismului. In anul 2000, au fost aduse probe arheologice zdrobitoare care confirma existenta reala a Potopului. Despre acestea si alte importante dovezi descoperite de-a lungul istoriei referitoare la catastrofalul eveniment universal vom discuta in continuare.“Si iata Eu voi aduce asupra pamântului potop de apa, ca sa pierd tot trupul de sub cer, în care este suflu de viata, si tot ce este pe pamânt va pieri... Caci peste sapte zile Eu voi varsa ploaie pe pamânt, patruzeci de zile si patruzeci de nopti si am sa pierd de pe fata pamântului toate fapturile câte am facut... Si a plouat pe pamânt patruzeci de zile si patruzeci de nopti... Si a sporit apa pe pamânt atât de mult, încât a acoperit toti muntii cei înalti, care erau sub cer... Si a acoperit apa toti muntii cei înalti, ridicându-se cu cincisprezece coti mai sus de ei... Si a murit tot trupul ce se misca pe pamânt: pasarile, animalele, fiarele, toate vietatile ce misunau pe pamânt si toti oamenii... Toate cele de pe uscat, câte aveau suflare de viata în narile lor, au murit...Si asa s-a stins toata fiinta care se afla pe fata a tot pamântul, de la om pâna la dobitoc si pâna la târâtoare si pâna la pasarile cerului, toate s-au stins de pe pamânt, si a ramas numai Noe si ce era cu el în corabie... Iar apa a crescut mereu pe pamânt, o suta cincizeci de zile.” (Geneza Cap. 6-9)Acest fragment din Biblie rezuma “povestea” Potopului.Cataclismul universal, in toate culturile lumiiIn momentul actual, exista aproximativ 200 de povestiri despre Potop si vreo 272 de mentionari pomenite in scrierile caldeene, chineze, indiene, grecesti, mexicane, semite, americane, egiptene, feniciene, si nu numai, la care se adauga importante dovezi arheologice si celebrele ramasite ale presupusei corabii a lui Noe de pe Muntele Ararat, ca sa nu mai vorbim de epopeea mesopotamiana Ghilgames. Daca pentru unii cercetatori Potopul este o realitate indubitabila, pentru altii, cataclismul ar realiza la scara macrocosmica ceea ce, simbolic se efectueaza de Anul Nou: sfarsitul lumii si al umanitatii pacatoase, pentru a face posibila o noua creatie. Specialistul german dr. Johannes Rien a concluzionat intr-un studiu dedicat traditiei Potopului ca nici o referire nu este atat de generala, atat de raspandita ca Potopul. Un alt cercetator, D. Richard Andree a adunat 88 de referiri diferite la Potop: 20 din Asia, 5 din Europa, 7 din Africa, 10 din Australia, 46 de la popoarele din America. Chiar daca sunt diferite, toate au comun trei elemente: a fost un potop de ape pe pamant care a nimicit omenirea; mijlocul de salvare a fost o corabie; o samanta de oameni a fost salvata de la nimicire.Tablitele de la Ninive si valul de noroi de la UrUn numar de patru expeditii desfasurate in ultima parte a secolului al XIX-lea in Ninive a dus la descoperirea a peste 30.000 de tablite de lut si cilindri care au apartinut imensei biblioteci a imparatului Asurbanibal (668-626 i.Hr.) cu scriere cuneiforma. Pe cateva dintre aceste tablite se fac referiri la Potop: “Corabia care s-a oprit pe muntele Nisor. Eu am trimis un porumbel si el s-a dus. Porumbelul a mers si un loc de odihna nu a gasit si s-a intors”, scrie pe una din ele. O alta tablita vorbeste despre nimicirea intregii omeniri intr-un Potop, cauzele dezastrului fiind pacatele umanitatii.Istoricul antic Berosus (dar si scrierile cuneiforme) pomeneste de zece monahi care au trait “inainte de Potop”. Cercetatorii Bibliei fac legatura intre acesti monahi si cei zece patriarhi de la Adam la Noe, confirmandu-se astfel autenticitatea informatiei biblice. Au urmat apoi sapaturile din 1929 din Mesopotamia, la vechea cetate Ur, care au dus la descoperirea, la o adancime de 20 m, a unui strat de namol de 3 m grosime, fara nici o urma de civilizatie. Deasupra si sub el s-au gasit insa cioburi, unelte, obiecte diferite. Aceleasi rezultate au fost obtinute si la Cetatea Fara, pe Valea Eufratului, precum si la Cetatea Chis, la aproximativ 150 km mai sus de Eufrat. Toate aceste descoperiri dovedesc existenta “unei dezlanturi naprasnice, grozave si definitive care a tulburat continuitatea istoriei anterioare”, cum s-a exprimat dr.Woollez, adica Potopul.Asezarea umana de pe fundul Marii NegreCea mai spectaculoasa descoperire a fost facuta in Marea Neagra. In 1990, geologii William Ryan si Walter Pitmen au lansat ipoteza ca episodul biblic al Potopului lui Noe s-a produs cu 7500 de ani in urma prin varsarea Marii Mediterane intr-un lac cu apa dulce care dupa aceea a devenit Marea Neagra, ca urmare a ultimei glaciatiuni care a cauzat topirea masiva a ghetarilor si, prin urmare, cresterea nivelului marilor si oceanelor. Ei au apreciat ca forta cu care a navalit apa si a ocupat teritoriile uscate a fost de 20 de ori mai mare decat viteza cu care curge cascada Niagara. Potopul de la Marea Neagra a fost confirmat in 1999 de echipa celebrului oceanograf si specialist in arheologia marina Robert Duane “Bob” Ballard. Cu ajutorul unui sonar si in urma scufundarilor efectuate au fost aduse la suprafata mostre de sedimente si organisme marine fosilizate cu o vechime de aproximativ 6 800 de ani. Intre cele noua specii de moluste cercetate, sapte erau de origine marina si doua specii de apa dulce. Descoperirea este dovada cataclismului amintit mai sus. In anul 2000, cautarile submarine de la Marea Neagra au adus dovada suprema a existentei Potopului in aceasta zona: descoperirea, la 95 m adancime, a unor artefacte importante: ramasitele unor adaposturi umane. Sedimentele colectate din sit au relevat faptul ca fundatiile acestora erau facute dintr-un tip de piatra folosita in asezarile neolotice din regiune. Cumulate, toate aceste dovezi demonstreaza existenta reala a Potopului, discutabila ramanand doar ipoteza cataclismului global sau a cataclismului local.
Dumitru Manolache

Adevarul Invierii Lui Iisus Hristos

Despre Mormântul lui IISUS din ştirile ziarelor şi ale televiziunii.
Stimate cititorule, putem afirma cu tărie, că numai în faţa acestor câteva evidenţe Biblice, cade presa şi televiziunea cu ştirile false, că în Ierusalim o echipă de arheologi ar fi descoperit „Mormântul lui Iisus şi al familiei Sale, cu mama Sa Maria, cu soţia Maria Magdalena şi copilul lor Iuda, şi Iosif fratele lui Iisus”, după descrierea imaginară a lui Dan Brown din cartea sa „Codul lui Da Vinci”, dar totuşi, hai să vedem mai detailat, despre aceste ştiri descriminatorii la adresa personalităţii Divine-Umane şi istorice a lui MESIA, HRISTOS IISUS, şi să le dăm răspunsul adevărului Biblic, care este şi istoric în acelaşi timp, menţionat şi în analele istorice ale Imperiului Roman de atunci, care stăpânea Iudeia, cu guvernatorul Pilat şi armatele romane. Adevăruri care nu pot fi contestate.
Ce putem spune la această blasfemie şi descriminare istorică la adresa lui IISUS, menţionată mai sus, decât să exclalăm: Doamne, cât mai poţi răbda? Doamne, Iisuse Hristoase, Mântuitorul lumii, cum îi mai poţi răbda pe atâţia să te mai răstignească şi azi? Mărire îndelung răbdării Tale, Doamne, Mărire ţie!
Dacă s-ar face o asemenea descoperire arheologică la adresa unor personalităţi istorice care au decedat, cu răstălmăciri şi denigrări, ca la adresa lui Iisus, ar fi judecaţi la cele mai mari tribunale din lume şi aruncaţi în cele mai grele închisori. Dar cu privire la Tine, Doamne Iisuse, puţin mai zic ceva, în apărarea Ta şi a credinţei lor!
Bineinţeles, că prin mijloacele tehnice de zi, ştirea falsă şi confuză pentru necunoscători, s-a răspândit repede în lume, că în Ierusalim s-au descoperit „zece sarcofage” din vremea lui Iisus, având inscripţii de nume pe ele. Articolele de presă prezintă că echipa de arheologi ar fi descoperit, de fapt, acele sarcofage în anul 1980, dar le-a trebuit 26 de ani, săracii, că erau parcă înainte de Hristos, când nu aveau mijloacele tehnice de azi, ca să descifreze inscripţiile numelor de pe ele! Ha! Ha! Ha! Prin aceasta se vede neadevărul şi vinovăţia cercetătorilor arheologi, după Cuvintele lui Iisus care vorbesc peste secole tuturor, zicând: „...Căci din prisosul inimi grăieşte gura. Omul cel bun din comoara inimii lui cea bună scoate afară cele bune, pe când omul cel rău, din comoara lui cea rea scoate afară cele rele. Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care îl vor rosti oamenii, vor da socoteală în ziua judecăţii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit”(Matei 12,34-37)
Astfel, reuşind descifrarea vinovată abia după 26 de ani, cercetătorii au adus sarcofagele la New York, unde pot să vadă cei curioşi „rămăşiţele pământeşti a lui Iisus şi a familiei Sale”, zic obosiţii arheologi, după 26 de ani de muncă, cu sufletul la gură şi mânile întinse după „arginţii” vremurilor. Ce să mai zici? Hai, să-i compătimim, pentru că mulţi dintre arheologii, fiind în vârstă, descrifrând inscripţiile, aproape 30 de ani, poate săracii au şi murit mulţi şi nu au mai putut ajunge să fie faimoşi, în faţa necunoscătorilor Religiei Creştine.
Apoi, cine credeţi, că s-a compromis cu înscenarea unui documentar, despre cele „zece sarcofage” care să fie difuzat pe mai multe canale pseudo-ştinţifice? Dl James Cameron, realizatorul filmului „Titanic”! La fel a făcut şi Dan Brown în 2006, după cartea, neadevărată, „Codul lui Da Vinci” un serial, aşa zis „ştinţific”, ca să aibă autoritatea de a-l crede neinformaţii despre Iisus Hristos, care a apărut pe un canal de televiziune. Ambele au fost difuzate, intenţionat, în Postul Sf. Paşti, ca ştirea de acum cu „Mormântul lui Iisus”, spre atacarea şi discreditarea Adevărului despre Învierea lui Hristos Iisus, dar aceasta nu afăcut decât să se discrediteze singuri, „băgând mâţa în sac, neprevăzând în întunericul raţiunii lor, că i se văd ghearele”.
Să ne rugăm pentru el, şi pentru echipa de arheologi, ca şi cum scriam să ne rugăm pentru Dan Brown, până nu vine ziua judecăţii lor pentru denigrarea lui IISUS şi jignirea lumii creştine, prin cuvintele lor, după Scriptura care zice:”Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care îl vor rosti oamenii, vor da socoteală în ziua judecăţii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit”(Matei 12,34-37), Doamne IISUSE, iartă-i şi azi pe toţi, cum i-ai iertat atunci când Te-au răstignit pe Crucea Golgotei, rugându-Te pentru ei Tatălui ceresc, dupa Scriptura care ne descoperă: ”Iisus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgând la sorţi.”(Luca 23,34). Aici vedem, cum, cei de atunci şi-au împărţit hanele lui Iisus între ei, trăgând la sorţi, iar cei de azi îşi împart bani între ei, din vânzarea de informaţii false despre Iisus.
De ce nu-i atacă pe ceielalţi întemeiatori de religii omeneşti: Mahomed, Buda, Confiucius etc? Pentru că le este teamă de popoarele care au religiile lor. Dacă totuşi am amintit de numele întemeiatorilor de religii de mai sus, să ne punem şi întrebarea: Care este deosebirea dintre întemeiatorii de religii amintiţi, şi IISUS HRISTOS? Deosebirea este că: toţi au murit şi nu au mai înviat din morţi, dar IISUS HRISTOS a fost răstignit pe Crucea Golgotei, a murit ca om şi a Înviat din morţi a treia zi după Scripturi (cf. 1Cor. 15,3-4)
Răspunsul Adevărului despre Mormântul lui IISUS.
Echipei de arheologi din Israel, de azi, care au pretenţia că au descoperit un nou „Mormântul a lui IISUS, şi nu umai a Lui, ci şi a familiei Sale, cu cele zece sarcofage”, să dăm să le răspundă tot înaintaşii din poporul Israel, din vremea lui Iisus, a anului 33, când a fost răstignit, înmormânatat şi a Înviat, cu privire la Mormântul lui Iisus Hristos şi Învierea Lui, a treia zi, după Scriptura, prin următoarele evidenţe Biblice şi istorice, de exemplu: vameşului evreul Matei, care a devenit Apostolul extraordinar a lui Hristos Cel Înviat din morţi, prin Evanghelia care a scris-o, zicând: „şi plecând ele, iată unii din strajă, venind în cetate, au vestit arhiereiilor toate cele întâmplate. „şi adunându-se ei (iudeii) împreună cu bătrânii si tinând sfat, au dat bani multi ostasilor, Zicând: Spuneti că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam; si de se va auzi aceasta la dregător, noi îl vom îndupleca si pe voi fără grijă vă vom face. Iar ei, luând argintii, au făcut precum au fost învătati. Si s-a răspândit cuvântul acesta între iudei, până în ziua de azi. (Matei 28:11-15).
Această Scriptură şi evidenţă istorică, ne descoperă mituirea şi mărturia ostaşilor de atunci, ca să nu spună Adevărul, cum IISUS HRISTOS a Înviat din morţi. Aşa se lasă mituiţi şi astăzi atâţia, ca să nu mărturisească Adevărul despre IISUS, ba, mai mult, vând informaţii false ca să ia “arginţii” vremurilor.
In continuare, vom vedea răspunsul tot din gura înaintaşi minunaţi ai poporului Israel, din vremea aceea, care au fost martorii oculari, şi au devenit Apostolii şi Evangheliştii lui IISUS HRISTOS, după evidenţa scrisă care ne-au lăsat-o, zicând:”Iar făcându-se seară, a venit un om bogat din Arimateea, cu numele Iosif, care la fel era un ucenic a lui Iisus, Acesta ducându-se la Pilat a cerut trupul lui Iisus. Atunci Pilat a poruncit să I se dea. şi Iosif, luând trupul, L-a înfăşurat în giulgi curat de in. şi L-a pus în mormântul nou, al său, pe care îl săpase în stâncă, şi a prăvălit o piatră mare la uşa mormântului şi s-a dus. Iar acolo era Maria Magdalena şi cealaltă Marie, şezând la mormânt”(Matei 27,57-61; Marcu 15,42-47; Luca 23,50-56; Ioan 19,38-42).
Deci, stimate cititorule, înainte de a te lăsa singur să tragi concluzia, mai trebuie să observăm că din această evidenţă adusă de Matei, reiese că: Iisus nici nu a avut un mormânt al Său pregătit, ci era a lui Iosif din Arimateea, deşi, ştia după cum prevestise tuturor că va fi omorât!
Evanghelistul Marcu, a fost tot evreu, şi nepotul Apostolului Petru, care a scris la fel cum Iosif din Arimateea, a luat trupul lui Iisus de pe Cruce şi L-a înmormântat într-un mormânt săpat în stâncă şi a prăvălit o piatră la uşa Mormântului (cf. Marcu 15,42-47).
Apostolul şi Evaghelistul Ioan, un tânăr evreu de atunci, dintre cei doisprăzece Apostoli, alături de Iosif din Arimateea, aduce evidenţa şi cu participarea lui Nicodim, om mare, fruntaş şi învăţător a lui Israel, conform Scripturi (Ioan 3,1-10), care a adus ca “la o sută de litri de amestec de smirnă şi aloe”, şi au înfăşurat trupul lui Iisus în giulgiul cu miresmele de smirnă şi aloe, după cum era obiceiul de înmormântare la iudei (cf.Ioan 19,38-40).
Iar la luarea trupului lui Iisus de pe Cruce şi aşezarea în Mormânt au fost prezente ca martori oculari, alături de Iosif şi Nicodim, femeiile mironosiţe: Maria Magdalena, şi Maria mama lui Iacov şi a lui Iosif, şi mama fiilor lui Zevedei şi Salomeia, Mama lui Iisus, şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa (cf. Matei 27,56; Marcu 15,40; Luca 23,49; Ioan 19,25-27).
Evanghelistul Luca, era singurul care nu era evreu, ci era grec, şi de profesie doctor, din grupul Apostolic, al Sf. Apostolului Pavel, care nu putea avea nici un interes decât să mărturisească adevărul despre Iisus, cu competenţa unui doctor, cum însuşi a scris lui Teofil, că îi scrie “după ce a cercetat cu amănunt despre faptele adeverite deplin între ei”(Citiţi, Luca 1,1-4). El prezintă la fel luarea de pe Cruce a trupului lui Iisus, de către Iosif, care era un mare sfetnic, deci nu un om simplu, şi înmormântarea într-un mormânt săpat în stâncă (cf. Luca 23,50-54). Tot Sf. Evanghelist Luca este şi autorul Cărţii, Faptele Apostolilor.
Nr.184/Apr.07

Floarea Pastelui

Dintre toate florile pe care Dumnezeu le-a pus in Gradina Raiului si care
s-au raspandit apoi pe toata suprafata pamantului , cu siguranta cea mai aleasa este Floarea Pastelui sau Pastita . Pe cat pare de firava si neinsemnata , pe atat este de suava si de frumoasa . Se spune despre ea ca pentru o zi este regina florilor . Si aceasta pentru ca a fost printre martorii Invierii Fiului Lui Dumnezeu . De aceea are si haina stralucitoare ca a unei mari domnite din vremurile de demult .
Si daca ar fi sa dam timpul inapoi , am vedea ca acum 2000 de ani , dupa ce Domnul Hristos fusese rastignit pe Cruce pentru pacatele noastre si era dus catre mormant , tot drumul era presarat cu niste floricele mohorate ce plangeau alaturi de femeile mironosite . Si atunci , una dintre ele a cules un buchetel si l-a pus la intrarea in pestera in care era sapat mormantul Mantuitorului . Intrarea fusese pecetluita cu o piatra mare ce nu putea fi urnita decat de mai multi oameni la un loc .
Nimeni nu vazuse atunci ca acele flori mititele , firave si neluate in seama ( asa cum nici Hristos nu fusese luat in seama de cei care ar fi trebuit sa recunoasca in El pe Fiul Lui Dumnezeu ) prinsesera radacini si strajuiau la randul lor piatra de la usa mormantului . Alaturi , din ordinul guvernatorului Pillat , strajuia sutasul Loghin cu ostasii sai , cel ce strapunsese cu sulita coasta Lui Hristos , ca sa se incredinteze ca a fost omorat . Dar cum in miez de noapte , piatra s-a dat la o parte si Fiul Lui Dumnezeu , Care a biruit moartea , a inviat si o lumina mare s-a ivit la usa mormantului , floricelele firave ce parca plangeau au devenit deodata stralucitoare si vesele , marturisind si ele Invierea , impreuna cu ingerul ce se afla langa mormant .
De atunci , o data pe an , printre suratele lor , in noaptea cea sfanta de Pasti , pline de stralucire , aceste flori “canta” si ele “Hristos a inviat!” si dupa ele intreg neamul florilor , ce ne incanta ochii si sufletul cu frumusetea si parfumul lor . Si tot de atunci , aceste flori galbene sau albe ca lumina Invierii se numesc Pastite sau Florile Pastelui .

Hristos a inviat!

Motto: “ Ziua Invierii , sa ne luminam , popoare , Pastile Domnului , Pastile . Ca din moarte la viata si de pe pamant la cer Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi , cei ce cantam cantare de biruinta “



Hristos a inviat !




Cea mai importanta zi pentru toata lumea crestina este ziua Invierii Mantuitorului , ziua cea mare , ziua pe care a facut-o Domnul . Despre aceasta zi si despre Mantuitorul s-a proorocit mult in Vechiul Testament si , iata , ca acum s-a implinit.
Hristos e viu! Hristos traieste! Hristos a inviat! Hristos este Dumnezeu adevarat pe care-L marturisim impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant . Aceasta este dogma mantuirii noastre , dogma credintei noastre ortodoxe . Pentru cel credincios , Hristos este invierea si viata lui .
Treziti-va , saltati de bucurie si nu mai locuiti printre morti , nu-L mai cautati pe Hristos in mormant , caci El este viata noastra , taria si puterea noastra si El va invia si trupurile noastre , spre a fi cu El in Imparatia Tatalui , in fericirea cea vesnica .
Ar insemna sa avem o inima de piatra , daca nu am simti si noi marea bucurie a Invierii , mai ales cand vedem ca toate vietatile si toata natura se bucura . Am fi vrednici de plans , ca si rastignitorii Lui Iisus care au plans si s-au intristat cand au auzit de Invierea Mantuitorului .
Omenirea intreaga a trait in curgerea veacurilor zile mari , zile de bucurie , dar si zile de durere . Frumoasa a fost ziua cand a rasarit mai intai soarele , mare a fost ziua cand a fost facut omul , cand Adam a putut sa vada pentru prima data frumusetile firii si sa se inchine puterii Lui Dumnezeu . Mare si insemnata a fost ziua cand Moise proorocul s-a pogorat de pe munte cu Tablele Legii , cu poruncile Lui Dumnezeu in mijlocul poporului . Mare si frumoasa a fost ziua Bunei Vestiri , cand Fecioara Maria primeste vestea ca Il va naste pe Mantuitorul Lumii . Inaltatoare si Sfanta a fost ziua Nasterii Mantuitorului cand a rasarit Soarele Dreptatii . Minunate au fost zilele minunilor Mantuitorului , cand oamenii , uimiti , se inchinau in fata sfinteniei si a iubirii Lui .
Trista a fost ziua caderii omului in pacat , in neascultare . Pline de durere au fost zilele potopului , cand Dumnezeu a inecat cu apa tot Pamantul . Posomorata a fost ziua cand la Turnul Babel s-au amestecat limbile . Vrednice de plans au fost cetatile Sodoma si Gomora care au pierit arse cu foc . Grozave au fost zilele uciderii pruncilor de catre Irod . Cutremuratoare a fost ziua cand Iisus a fost vandut de catre ucenicul Sau , Iuda , si multe alte zile tot asa de triste si posomorate au fost in cursul veacurilor .
Cea mai trista zi din istoria omenirii a fost ziua Rastignirii Domnului , iar cea mai mare si mai frumoasa sarbatoare , cea mai intaltatoare zi , a fost ZIUA INVIERII DOMNULUI , ziua cea mai curata a bucuriei , ziua care a adus cele mai dulci mangaieri in lume , ziua in care s-a savarsit cea mai mare minune . Din minunea Invierii Domnului a izvorat atata bucurie si mangaiere , atata har si mister ...
Un fior sufletesc m-a cuprins cand am intrat in Sfantul Mormant de la Ierusalim si am atins piatra pe care ingerul a vestit Invierea Domnului . De “ frica si bucurie mare “ spun Evangheliile ca erau cuprinse Mironositele cand ingerul Domnului le-a vestit Invierea .
Aceeasi frica si bucurie am simtit-o parca si in sufletul meu . Este ceva in acel loc ce te face sa plangi cu toate suspinurile inimii , dar alaturi de acesta este ceva ce iti sterge lacrimile , ce te mangaie si iti striga : “ Nu plangeti , ca Fiul a inviat ! “ , iertarea si viata din groapa au rasarit . Parca se aude glasul Mantuitorului : “ Veniti la Mine toti cei osteniti ... veniti cei pacatosi ... veniti de luati iertare si viata ... veniti , caci eu sunt Invierea si Viata “ .
Ati auzit in viata Invierii pe preoti strigand : “ Veniti de luati Lumina ! “ . Aceasta lumina este simbolul luminii Lui Hristos , care lumineaza in intunericul acestei lumi . Paziti cu sfintenie aceasta lumina pe care ati luat-o acum si vegheati cu tarie ca nimeni sa nu v-o poata stinge !
Sunteti salvati , sunteti luminati , sunteti in corabie , sunteti cu Imparatul care este in mijlocul nostru ! Paziti mai departe credinta , nadejdea si dragostea si nimic sa nu fie in stare sa va intoarca de pe drumul cel adevarat care duce spre viata .
“ Doamne Iisuse Hristoase , Cel ce ai patimit si ai inviat ca pe noi sa ne mantuiesti , ajuta-ne sa sfarsim cu bine zilele vietii noastre , traind in dreapta credinta si in sfanta pregatire sufleteasca si trupeasca , ca sa fim cu Tine nedespartiti in Ceruri , in vecii vecilor ! “

Pilda Sfintei Treimi

Un om simplu călătorea pe un drum de ţară, în tovărăşia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul şi-a arătat o nedumerire:- Cuvioase părinte, nu pot înţelege cum de în Sfânta Treime sunt trei Persoane care formează Una singură. Cum de Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărţite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă?- Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt şi lucruri mai presus de gândi¬rea noastră păcătoasă, însă ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. Să pri¬vim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de foc, ce dăinuieşte acolo de veacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul, lisus Hristos, Ce a venit să ne lumineze viaţa şi să ne scape de păcate. Apoi, căldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfântul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne încălzeşte mereu sufletele îngheţate de răutate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina şi cu căldura lui nu sunt unul şi acelaşi lucru şi, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare? La fel şi în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Unul şi Acelaşi Dumnezeu, Căruia noi, credincioşii, ne închinăm.Omul, ca şi toate celelalte vietăţi şi lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinită. Dar omul este doar o creatură şi înţelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului, însă oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei şi că toate, mai devreme sau mai târziu, le sunt accesibile. Omul credincios ştie însă, că nu mintea şi nici pute¬rea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate."Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul, Acoperământul meu este Duhul Sfânt. Treime Sfântă, mărire Ţie! " (Sfântul Ioanichie)

Când / cum primim Duhul Sfânt?

Apostolul Pavel ne-a învăţat foarte clar că noi primim Duhul Sfânt în momentul în care credem în Iisus Hristos ca Mântuitor personal. 1 Corinteni 12:13 declară: "Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh." Romani 8:9 arată că dacă o persoană nu are Duhul Sfânt, el sau ea nu aparţine lui Hristos - "Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui." Efeseni 1:13-14 ne învaţă că Duhul Sfânt este sigiliul mântuirii pentru toţi cei care cred în Hristos: "Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit, şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui."Aceste trei pasaje din Scriptură arată cât se poate de clar faptul că Duhul Sfânt trebuie să fi fost primit de fiecare creştin la momentul mântuirii. Apostolul Pavel nu ar fi spus că noi toţi am fost botezaţi într-un singur Duh şi că noi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh dacă nu am avea cu toţii, ca şi credincioşi, Duhul Sfânt. Romani 8:9 este chiar mai tranşant în acest sens. Dacă o persoană nu are Duhul Sfânt, ea nu aparţine lui Hristos. Prin urmare, existenţa Duhului Sfânt într-o persoană anume este un factor prin care se verifică dacă acea persoană se află în posesia lui Hristos. Mai mult, Duhul Sfânt nu poate fi “sigiliul mântuirii” (Efeseni 1:13-14) dacă El nu este primit la momentul mântuirii. Există multe pasaje în Scriptură care arată tot atât de clar faptul că mântuirea noastră este garantată din momentul în care Îl primim pe Hristos ca Mântuitor personal.Această discuţie este controversată pentru că lucrările Duhului Sfânt sunt adesea interpretate în mod confuz. Primirea Duhului Sfânt are loc în momentul mântuirii. Umplerea cu Duhul Sfânt este un proces care se desfăşoară de-a lungul întregii vieţi de credinţă. În timp ce noi credem că botezul cu Duhul Sfânt are loc de asemenea în momentul mântuirii, anumiţi creştini nu sunt de aceeaşi convingere. Aceasta conduce uneori către confuzia că botezul cu Duhul Sfânt este un act care urmează mântuirii. În concluzie, cum primim Duhul Sfânt? Primim Duhul Sfânt prin credinţa în Domnul Iisus Hristos ca Mântuitor personal (Ioan 3:5-16). Când primim Duhul Sfânt? Duhul Sfânt devine o prezenţă permanentă în viaţa noastră chiar începând cu momentul în care ne punem credinţa în Iisus Hristos ca Mântuitor.